Pe Răsvan Popescu îl știam teafăr la cap și cu zidăria în regulă. N-am fost de acord cu multe dintre rostirile lui din perioada în care a funcționat ca președinte al CNA, dar puteam înțelege, în unele situații, motivațiile. În unele situații. De data asta nu mai e cazul.
Știrea:
Televiziunile vor trebui să informeze publicul în cazul prezentării unor producţii cinematografice româneşti realizate înainte de anul 1989, se arată într-o recomandare aprobată marţi de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA).
Propunerea aparţine lui Răsvan Popescu, fost preşedinte al CNA, şi a fost discutată marţi de membrii Consiliului, după ce, luna trecută, Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul a cerut un aviz referitor la o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului.
„Noi am avut pe masă un proiect al USR care îşi propunea să facă puţină lumină în domeniul filmelor făcute înainte de ’89, marcând cu un ‘C’, de la ‘cenzură’, pe ecran filmele respective. Am considerat formula fiind uşor excesivă şi am dat un aviz cu observaţii şi, mai departe, ne-am propus să venim şi noi cu o soluţie, după puterile noastre, ca să zic aşa. Am propus atunci o recomandare care să avertizeze publicul în legătură cu aceste producţii şi să încerce, într-un fel, să le pună în contextul epocii”, a explicat Popescu.
(Agerpres)
Cuvântul pe care îl căutați, acum că ați citit știrea, este: prostie.
Exista cenzură înainte de ’89? Oho! Categoric. E cineva care află asta azi? Cenzura a existat, există și va exista. Pretutindeni. Propunerea USR, regurgitată de Răsvan Popescu e o tâmpenie și nimic mai mult. Aceeași isterică nevoie de băgare în seamă a anrti-comuniștilor post festum, care au ca singură preocupare născocirea de noi năzdrăvănii prin care să își afirme curajul pe care cică l-ar avea azi, dar care le-a lipsit când era cazul.
Mai întâi pentru că CNA are reaua reputația de a funcționa ca un instrument (ineficient) de cenzură. Sigur că cei de acolo nu au mijloacele comuniștilor, dar și le-ar dori. Să amintesc, de exemplu, de Narcisa Iorga și nevricoasele sale ieșiri prin care cerea belirea celor care îndrăznesc să-l supere pe tătucul Băsescu? Și câte alte exemple se pot găsi.
Apoi, anul de producție al filmului spune clar în ce epocă a fost făcut, deci în ce condiții. Iar dacă încărcătura propagandistică reprezintă o problemă, atunci haideți să optăm pentru o soluție care tratează egal orice formă de propagandă. Ne uităm puțin, să spunem, pe lista premiilor Oscar din ultimii 20 de ani? Cantitatea de propagandă înghesuită acolo i-ar rușina pe comuniști. Chiar dacă e vorba de mesaje care promovează alte direcții ideologice (de la mișcarea LGBTQ la „americanii bombardează pentru democrație”) tot propagandă și tot dezgustătoare e.
Dacă cenzura e problema, răspunsul e simplu:
ASTEA ERAU REGULILE COMUNITĂȚII ÎN PERIOADA COMUNISTĂ!
Să explic?
E de o josnică fățărnicie să discuți despre cenzura de până acum 33 de ani, dar să ignori realitatea în care trăim. Prin lege este interzisă punerea în discuție a Holocaustului. Este o formă de cenzură, instituită prin lege. Contestarea Holocaustului este o imbecilitate, dar o lege care le interzice imbecililor să bată câmpii e tot o formă de cenzură. Pe care, sigur, o putem socoti justificată sau măcar argumentabilă.
Părerile despre pandemie, vaccin sau măsurile impuse de autorități sunt sever cenzurate, amendate. Cei care emit astfel de păreri sunt fugăriți, blocați în social media, combătuți vehement (dar cu sărăcie de argumente) de propaganda oficială (iar propagandă?). Banii oferiți de Guvern presei pentru a impune un anume punct de vedre reprezintă tot propagandă, tot cenzură. Ați auzit CNA indignându-se când a venit vorba de asta? Firește că nu, pentru că CNA însuși este o rotiță din angrenajul propagandistic.
Dacă atât de mare e grija față de libertatea de expresie, aștept să aud despre inițiative care pun la punct giganții internetului, platformele de socializare, în care funcționează cea mai dezgustătoare cenzură ideologică. Dar nu, asta e o luptă complicată, cu niște adversari vii și zdraveni. Așa că e mult mai simplu să fii curajos luptând cu morții!
Așa că hai să lăsam garagara și praful în ochi. Nu e vorba despre o măsură venită să aerisească libertatea de expresie, ci doar de un instrument de promovare a unui ansamblu ideologic împotriva altuia. Atât și nimic mai mult.
