Sunt în genunchi însă nu vreau iertare
și nu e smerenie, nici rugăciune
lumina prelinsă sleit pe odoare
nu-mi dă mântuire, nici nu mă răpune.
cu sângele stors din mii de zăpezi
m-am spălat, înainte de punte.
n-ajunge să urli, să rogi și să crezi
când cerul e sus și te-apasă pe frunte
lași ușa deschisă – sunt duhuri pe aici-
te șuieră iarna și-s potecile ninse,
sunt crucile înalte și mormintele mici
la cap lumânări neaprinse
și, Doamne, mă vezi în genunchi
sunt poate răpus
și strig din rărunchi
dar nu cer iertare
și nu-i rugăciune
prefă-mă în sare
sau în tăciune
dar, Doamne, e vremea aceea
când nu mai e cale
și vreau să vorbim
despre
păcatele Tale
