Criterii greșite

După obositoarele, sâcâitoarele, exasperantele controale, verificări și toate cele, din aeroport, am urcat în avion. Unde, ușor de ghicit, a urmat deja obișnuita îmbulzeală, împins, înghesuit, îndesat bagajul de cabină. Apoi pregătirea pentru decolare, cu știutele etape. Așa aflu că avionul va fi pilotat de o femeie, ajutată de copilot, o altă femeie. Foarte tânără, judecând după voce și exprimare. N-ar fi trebuit ca asta să conteze în vreun fel, dar am descoprit că, iată, conta. Gândeam că ar fi trebuit să fim preveniți. Sau, ca să nu vorbesc și în numele altora, să fiu prevenit. Așa cum sunt informat cu privire la tipul de aparat de zbor folosit, mi s-ar fi părut util să fiu informat că voi fi dat pe mâna unui echipaj exclusiv feminin.

Reacția asta interioară, spontană, sigur, nu-mi făcea cinste – mi-am spus. În același timp era vorba despre siguranță. Iar sentimentul de siguranță (doar sentimentul) e o parte importantă a tranzacției atunci când cumperi un bilet de avion. Toate procedurile de dinaintea decolării, toate controalele, descălțările, scormonelile de dinainte de îmbarcare – ți se spune – sunt legate de siguranța zborului. Dar ce element e mai important pentru siguranța zborului decât echipajul? De aici vaga stare de nemulțumire. Când urci la bordul unui avion te aștepți ca pilotul să fie un bărbat. Sigur, ține nu de reguli, cât de obișnuință. Iar obișnuința contează.

Pot înțelege nevoia companiilor aeriene de a experimenta pe teritoriul diversității, dar dacă devin parte a acestui experiment găsesc potrivit să fiu din timp informat în privința aceasta – mi-am spus. Apoi a urmat un proces rațional elementar. De ce ar fi un bărbat mai adecvat decât o femeie? E vorba de stăpânire de sine, pregătire, experiență, capacitate de reacție rapidă în condiții limită. De ce nu ar putea o femeie îndeplini la fel de bine toate aceste condiții?

Mi-am spus, mai apoi, că da, poate la recrutarea piloților a operat criteriul diversității, dar dincolo de asta există proceduri, teste, evaluări riguroase. Care sunt administrate – am realizat – de alții angajați tot urmând criteriul diversității. Când am realizat că mă aflu într-un Boeing 737 MAX am scăpat o înjurătură. În gând.

Mă detestam pentru misoginismul de care mă făceam vinovat. Dar era vorba despre misoginism, cu adevărat? Avioanele moderne sunt echipate cu tehnologie modernă care face pilotajul mult mai sigur, mai facil – era un argument. Doar că ăsta era un MAX care tremura din toate încheieturile rulând pe pistă. Pregătirea, testarea sunt serioase, există proceduri – mi-am repetat – doar că Boeing, doar că și acolo poate apărea diversitatea. Repetam chestiile astea. În mod rațional puteam accepta că femeile pot face multe din lucrurile pe care le pot face și bărbații. Teoretic asta include și parcarea laterală.

Doamna în vârstă din stânga mea a fost mai puțin rezervată în reacție: Femeie, pilot? Asta ne lipsea! Eu mă dau jos! a exclamat. Am asigurat-o că nu sunt probleme, repetând întreg raționamentul pe care deja l-am descris: proceduri, teste, tehnologie. Devenisem un apărător ad hoc al unei cauze în care nu credeam, al promovării anapoda a unei diversități în care, de asemenea, nu credeam. Nu știu cât s-a lăsat convinsă de  mine doamna cu pricina, dar după niște bombăneli a părut împăcată cu ideea. Zborul, scurt de altfel, a decurs fără incidente. La coborârea din avion duduia pilot ne-a salutat. Atunci mi s-a făcut rău: o piticanie cu păr mov și buze vopsite cu negru.

Există profesii urmate tradițional de către bărbați și profesii care pot fi potrivite doar pentru bărbați. Nu avem nicio problemă, cred, să admitem că mineritul e doar pentru bărbați. În cazul altor profesii ține, cum spuneam, mai mult de tradiție. Tradiție  de care putem decide dacă ținem cont ori ba. Problema apare când, forțat și irațional, se confundă categoriile, când acele profesii total nepotrivite femeilor sunt trecute în categoria celor „tradițional” masculine. Cum e milităria. Cu siguranță evaluările trebuie operate individual, nu generic. Pot exista femei care, pe cale de excepție, ar putea urma astfel de profesii. Doar că politica diversității la grămadă tocmai cu evaluările individuale nu operează. Sunt lucruri pe care nu ai voie să le spui decât asumându-ți riscul de a primi acuzația de misoginism. Doar că aici nu e vorba despre discriminare, ci despre adecvare. Nuanță esențială. Avem prejudecăți? Neîndoielnic. Dar, repet, nu întotdeauna este vorba despre prejudecată.

Am avut același sentiment de neîmpăcare când, într-o clinică, perfuzia mi-a fost adminsitrată de către un bărbat. Din nou, e de discutat cât era prejudecată, cât sentimentul de inadecvare.

Și ajungem la povestea cu tentativa de asasinat îndreptată împotriva lui Donald Trump. Nu are absolut niciun rost să discut despre semnificația politică a acestei întâmplări, cu atât mai puțin să emit ipoteze ori opinii despre „ce s-a întâmplat cu adevărat acolo”. Pentru că informațiile la care avem acces se reduc la ce s-a văzut în imagini. Atât. Restul, teorii, interpretări, scenarii sunt băgări în seamă și  energice vorbiri în dodii ale profesioniștilor în bătutul câmpilor și propgandiștilor. Rămânem la ce s-a văzut în imagini. Iar ce s-a văzut acolo e teribil. Poate fi discutat dacă e vorba despre o colosală incompetență a celor din Serviciul Secret – care ar trebui să fie o unitate de elită -, ori despre vreo conspirație de naiba știe ce fel. Dar ceea ce sare în ochi e totala bulibășeală și inadecvare a dodoloanțelor piticanii care ar fi trebuit să îl apere pe Trump.

Imaginile au fost văzut, sunt cunoscute, nu le mai distribui aici. Fătucele alea nu-și au locul acolo. Habar n-au ce au de făcut, tot ce reușesc e să încurce. Încă e o mare ispravă că neghioabei ăleia care nu reușea să găasească tocul pistolului nu i s-a descărcat arma și n-a împușcat pe careva, pe ea însăși ori chiar pe cel pe care trebuia să-l apere. Prezența acolo a acelor făpturi era justificată de un singur argument: diversitatea! Chestie cu care actuala șefă a Serviciului Secret ține morțiș să se fălească. Evident criteriul competenței e suspendat, fiind înlocuit de țicneala dversității.

Acum un an am avut istoria cu submarinul Titan. O altă poveste în care glorioasa diversitate anapoda a învins. Acolo niște isteți au decis că de la proiectare până la execuție trebuie apelat la diversitate, nu la plicticoasa competență. Rezultatul se știe.

La Bruxelles, bulibașele Uniunii Europene țin să ne impună, într-un zgomotos și cretin discurs, aceeași zănatecă viziune despre diversitate. Imigrația ilegală masivă? Diversitate. Cum? Ce? Păi, UE înseamnă zeci de națiuni, de limbi, culturi, etnii. Adică deja diversitate naturală și prezentă. Promovarea marginalității, de la cea sexuală la cea culturală, e de asemenea justificată de imperativul superior al diversității.

Să fie limpede, niciun om zdravăn la cap nu are de ce se opune ideii de diversitate. A existat dintotdeauna în mod natural, iar în timp a devenit mai complexă, mai binefăcătoare. Despre cea naturală vorbesc, nu despre cea impusă de către marginalii care vor să rescrie legile normalității. Doar că acea diversitate binefăcătoare despre care vorbim a fost o consecință, nu cauza în sine. O consecință, repet, naturală. Or astăzi tocmai împotriva acelui proces natural se ridică acest tip de diversitate – ghiveci. Până recent exista o sumă de criterii esențiale, competența fiind unul dintre ele. Iar căutarea competenței optime putea avea ca rezultat accidental creșterea diversității. Azi căutarea diversității ghiveci nu reușește să aibă nici măcar accidental, ca rezultat, o creștere a competenței,dimpotrivă. Iar asta, așezat lângă deja tradiționalul nepotism, are rezultate dezastruoase. Care se văd, dar care vor deveni tot mai serioase în anii care vin. Mai ales în decrepitul Vest.