Faţa politică a lucrurilor a luat prim-planul formativ-informativ. Însăşi informaţia este dată pe canal fie subliminal, fie împachetată în poleiala simplei propagande. Acum pe faţă, direct, fără nicio ruşine. De altfel, scăderea vertiginoasă a calităţii oamenilor aleşi sau priponiţi în funcţii de vizibilitate a scăzut vertiginos, în general şi în particular, de la vlădică până la opincă, din sistemul academic până în cel şcolar şi preşcolar. Familia aia veche, poate şi tradiţională pe alocuri cum zice fistichiu o reclamă uşor şugubeaţă, dar idioată avea grijă de noi, de alimentaţia noastră, de lecţiile noastre, ne supraveghea la joacă şi chiar – uneori exagerat – ne supraveghea şi anturajul. Suntem o țară de mult prea multe și inutile posturi de teve.Normal, după atâta vreme în care ni s-au administrat doar două ceasuri pe zi am dat în opusul întreprinderii, posedând acum o insomnie și o gugumănie de programe.Suntem, cred, ţara cu cele mai multe canalizări de tembeliziune dar și țara programelo, serialelor, filmelor și a reclamelor celor mai infantile din Europa, sper ca albanezii să fie oleacă mai serioşi, că la bulgari nu ne mai uităm, suntem ooropeni, ce mai atâta! Bulgarii, care au avut şi ei dinastie nemţească, un Ferdinand şi care, după ce ne-au administrat o bătaie straşnică la Turtucaia, au mai ocupat şi Capşa! Reclame răcnite ca în bazar, discuții contondente de unde fiecare vrea să iasă învingător, vrea să aibă dreptate, să te acopere cu glasul lui de Tarzan.Totul se răsucește, pe dește sau în mormânt, Doamne păzește și apără!Aliații de astăzi sunt dușmanii de alaltăieri și prietenii de poimâine.Istoria este o bufniță ce-și întoarce capul la 180 de grade.Falsificăm totul și revendicăm depărtarea, cu buruieni cu tot.Băieții de mingi puși cu mâna în ceva pOsturi și postUri cu alt accent încep să se înfoaie în pene crezând că locul lor geometric este dobândit datorită vreunor calități, nu strictei conjuncturi și simplului enteres al câte unui șefuleț.Căruia ăștia trebuie să le răspunză la comenzi și mai ales la chetă.Și cașchetă,în 99,8% din cazuri.
Dacă avem norocul să se ivească și să se ițească vreun scandal, toate camerele de luat vederea se năpustesc peste el. Acum, cu amărâtele astea de fete răpite – refuz să cred că-s și ucise – am luat noi toate metehnele societății de consum galopant, dar nu suntem chiar monștrii de sub pat. Marele criminal pare mai curând om de tomberon, strângător de resturi menajere și poate și umane, o verigă slabă și lălâie a unui lanț distopic, poate și distrofic, cu multe ramificații ascendente. Și, firește, ascunse bine.Totul pornește de la cap, de la Kapo aș zice, că de-acolo pleacă exemplul exemplar. Înainte de a vinde toată industria, flota, Petrolul Ploiești, pădurile și înainte de a câștiga pariul cu agricultura, ne-am apucat de singura afacere lucrativă: vânzarea de copchii. Ulterior au apărut plasele pline cu pești și cu fufe trimise la produs brut. Mult după ucrainence, albaneze și basarabence.
Ne-am amanetat totul:pământul, solul, subsolul, paralele, paralelele,bara fixă a cerului înstelat, vânturile, valurile, portul, limba și pașaportul.Luăm cu plosca și cu banița tot ceea ce-i mai prost și mai depășit de oriunde.Stăm cu mâna pe geam învelită în Rolex și aruncăm chiștoace din mers pe asfaltul prost crescut.Locuim la periferia suprarealismului.Până și casele noastre nu mai sunt construite din paiantă, chirpici sau cărămidă, pe pământ, cu marchiză, polatră și magazie,ci din cartoane, rigips și sticlă mată, amușinând norii.Asta pe un fel de teren ca o gâlgâială năprasnică de ape fremătător freatice.Râdeam cu gura înconjurând de mamă urechile când venea vorba despre cartierele-dormitor ale lui Nea Nicu.Sigur, terne, hărtănite, cu minime dotări și cu complexe care nu au existat timp de veacuri în bătătura țării, cutii de chibrituri.Erau cartiere muncitorești, acum avem predilecție de burghezi,ne procurăm metehne de salon, odicolon și mănuși de bal.Revendicăm.Numim moșie orice spanac de trei hectare și un pogon date prin Legea 18, a lui Iliescu.Nu mai avem piețe – alimentare vreau să zic, că de-alelalte nu am avut niciodată, doar intersecții -, ci așezăminte volante, nu mai avem țărani, ci fermieri.Pe care dacă îi întrebi de unde vin, de la Greaca, Comana, Toporu, Malu cu flori, Zăvoaia sau Dăbuleni îți declară citeț că nu, de la Domnești sau Jupânești și că au făcut facultatea la Brașov sau la Târgoviște.Pe aici se alcătuiau tractoare, camioane, oțel sau becuri.Lumea evoluează, bre, se obișnuiește cu aburul urban, cu obrazul de dantelă, irigat de smacuri și cu sucul de fructe stors din menghina electrică, după cum spunea un prost din Caracal într-un jurnal zdrențăros de mitocan cu lift.
Aveam un amic care spunea că toată țara e o cantină.Alții ziceau că șantier. Vast. Tind să cred că este un Caracal sau un Caracall Center. Orice-ai face, oricum ai da-o, oricum ai drege-o, totul iese românește.Cum să dai pe stecla lămbii de tembelizaur orice proiecție a viului, orice insuficiență genetică, orice greșeală sau chiar glumă a naturii?Auzii că într-un nu știu care sat, după moartea unui mamoș s-au descoperit la ăla în pivniță 2 000 – două mii! – de fetuși.Nefardați, direct în alcool medicinal sau în spirt denaturant.Omul făcea colecție cum sunt emisiunile astea de colecție.Sau corecție?
