Elțînizarea

La începutul anilor ’90, Uniunea Sovietică se dezintegra. Gorbaciov, privit până atunci ca un formidabil reformator, un vizionar și un democrat, devenise, subit, atât pentru Occident, cât și pentru ai lui, „un comunist depășit, incapabil să accepte schimbarea”. Sunt exact termenii în care îl descria pe Gorbaciov cel care era, la acel moment, socotit noul izbăvitor, Boris Elțîn. Elțîn, de altfel, la fel de comunist ca și Gorbaciov, dar cu un trecut ceva mai tulbure(l).

Motivele prăbușirii Uniunii Sovietice sunt multiple și complicate. Criticii lui Gorbaciov din Occident și din Rusia (elementele comune de discurs nu erau deloc întâmplătoare) îi reproșau acestuia, nici mai mult, nici mai puțin decât lipsa reformelor. Cu foarte puțină vreme în urmă, același Gorbaciov era universal aplaudat tocmai pentru hotărârea cu care aplica reformele.

„Reforma” devenise o obsesie pentru tot spațiul răsăritean. Nimeni nu putea spune limpede de unde trebuia început, ce și ce fel ar fi trebuit reformat, dar era musai să se reformeze, în cel mai farfuridian mod cu putință. Se știa doar destinația obligatorie: capitalismul. Nimeni nu putea explica cum era chestia asta, conform căreia socialismul reformat devenea capitalism, dar nici nu-și bătea nimeni capul cu asta. Capitalismul promis de Occident însemna bunăstare, democrație, drepturi civile, într-un amestec zăpăcitor de economie și politichie.

Adevăratul motiv al prăbușirii URSS – dar nimeni nu avea chef să vorbească despre asta – era tocmai încăpățânarea de a reforma, cu orice preț, peste noapte. Sistemul sovietic era unul ermetic, construit pe autoritatea absolută a statului omniscient. Orice tentativă de reformă însemna, inevitabil, haos și prăbușire, astfel de sisteme sunt nereformabile. Haosul și prăbușirea au urmat. Era, probabil, ceea ce dorea toată lumea.

Am lungit introducerea mai mult decât era cazul, dar contextul trebuia amintit. Ne aflăm în momentul în care Gorbaciov – bolșevic depășit- nu mai e bun și toate speranțele se pun în noua figură, Boris Elțîn – bolșevic care s-a lepădat, noul vizionar, reformator, bla- bla.

Elțîn era, pentru ruși, noul salvator, cel capabil să salveze ce mai era de salvat și să transforme nou născuta Federație Rusă (CSI nu a avut zile multe) într-un spațiu al democrației și prosperității. Pentru Occident, Elțîn era un prieten, un adept al valorilor occidentale și așa mai departe. O solidă mașinărie propagandistică, bine alimentată dinspre Vest, avea grijă să lucreze la construirea imaginii noului salvator.

Elțîn, noul salvator, era de fapt un alcoolic incurabil, putred de corupt, autoritar și absolut incompetent. Lucrurile astea se știau despre el. Avea, totuși, un merit de neomis: era extrem de devotat prietenilor din Vest. Pentru ruși, la început, acest devotament a trecut drept atașament față de valorile democratice. Nu avea să treacă mult timp până când aveau să descopere cum stăteau, de fapt, lucrurile.

Ce a urmat, pentru ruși, se știe. O prăbușire teribilă a economiei, a societății, a autorității statului. Corupția atinge cote de neimaginat, criminalitatea organizată preia controlul a ce a mai rămas din economie, organizațiile de tip mafiot controlează tot, sărăcia atinge cote incredibile. În timpul ăsta, Elțîn, marele reformator, e mereu beat mangă, fie că e acasă, prăbușit sub masă, fie că e în vizite externe, prin Occident, unde avea de luat notițe. Oligarhii ruși sunt parteneri perfecți pentru marile corporații occidentale care trebuie să participe la marele jaf. Metodele lor de lucru -crimă, corupție- sunt instrumente de afaceri perfect acceptabile atunci când vine vorba de Rusia. Elțîn e în comă alcoolică, iar Rusia în colaps.

Stop. Oprim filmul.

Pentru ruși, plecarea lui Elțîn a însemnat începutul reconstrucției. Elțînizarea a căpătat consacrare ca metodă eficientă de operare. Născocirea unui lider cu aură mesianică atent confecționată în laboratoare specializate, un personaj labil și profund corupt – obligatoriu – dar loial celor care îl promovează, ridicarea lui într-o poziție de maximă autoritate din care să servească interesele stăpânilor, în schimbul sprijinului politic și a mașinăriei de eliminat adversarii politici, asta înseamnă elțînizarea.

De ce oi fi scris eu, azi, despre asta?

Asta e tot. Acum plecați !

mm
Daniel Bejan
Scriitor, publicist, mizantrop fără patimă.

Cele mai recente

Răzvrătire

Memento

Ziduri

Semne de carte

Articolul precedent
Articolul următor

Lasă un răspuns

Articole care v-ar mai putea interesa