Doar politichie

Totul e politică. Nu știu cum am ajuns aici, dar așa stau lucrurile: totul în jurul nostru e mânjit de zoaiele fetide ale politichiei. Ne-am obișnuit cu asta, am devenit complici în povestea asta, nimic nu mai e prea mult, nicio linie nu e de netrecut.

Ar trebui să ne îngrijoreze, să ne sperie constatarea că am îngăduit politizarea peste măsură a cam tot ce înseamnă existența noastră, dar nu, n-avem răgaz pentru astfel de constatări, suntem prea prinși de războiul pe care îl duce hoarda noastră. Avem senzația că e o chestie de mare bravură, că suntem grozav de virtuoși dacă aruncăm cu sudalme pe internet, dacă reușim să răcnim doar cu puțin mai tare decât ăilalți. Pentru că toată încăierarea politică la asta se reduce: să zbieri tare, cât mai tare, să grohăi, să uri atât de tare încât să acoperi zbierătul, grohăitul, urletul celuilalt.

Fonfăim despre lucruri pe care nu dăm doi bani, societate civilă, separația puterilor, mofturi. Ne revoltă politizarea justiției când îi belește pe ai noștri, dar e perfect prizabilă când îi rupe pe ai lor (să vadă și ei cum e !). Securitatea ( n-aveți decât să le ziceți servicii) face politică, justiția face politică din cea mai jegoasă, ăștia care se dau jurnaliști sunt într-o duioasă cârdășie cu politichia. Iar politica e kitsch. Jeg. Nu mai promovează idei, nu propune proiecte, jeg și atât.

Un cântangiu ridicol, înainte de a behăi, trage niște înjurături cu bale la adresa unor politicieni pe care el îi socotește jegoși, corupți, niște nenorociți. Și care chiar sunt jegoși, nenorociți, corupți. La fel de jegoși, corupți, nenorociți pe care cântangiul îi pupă în cur. Pentru că el, cântangiul, nu susține un sistem de valori, ci o gașcă. Firește că el, cântangiul, nu crede asta, el e ferm convins că e grozav, că ce face el e o mare șmecherie, un act de mare bravură.

Filmul a devenit sculă de propagandă. Nu ieri, nu azi, dar acum mai fără perdea, mai fără rușine ca niciodată. Festivalurile de muzichie s-au transformat și ele în mici montaje propagandistice, în care, desigur, sunt înjurați ăia și pupați în dos ăilalți. A, da, greșesc. De fapt festivalurile astea, ceremoniile astea de tot felul, de fapt promovează ideile progresiste, asta, diversitatea. Înainte diversitatea era un produs secundar al unui proces, natural, acum a devenit un scop în sine. Pentru că, desigur, au stabilit unii care e melanjul corect din care trebuie să se compună societatea. Nu întrebați, știu ei.

Justiția e îmbăcsită de politichie, spațiul culturii bălește politichie, conversația noastră publică e confiscată de politichie împuțită. Și ne imaginăm că e în regulă. Că e grozav să intrăm în mahalaua social media și să punem umărul, lângă ai noștri, la înjurarea alor lor. Doar că atunci când criteriul a devenit „ai lor” /”ai noștri”, nimic altceva nu mai supraviețuiește. Nu mai există bine și rău, drept și nedrept, moral și imoral. Doar politichie. Jegoasă. Politichie (jegoasă) era și înainte. Doar că pe vremea acelui „înainte” erau ei, cu politichia lor, și noi. Acum e doar politichie. Jegoasă – am zis asta ?