Reuniunea NATO de la Bruxelles e un foarte bun prilej pentru a observa, o dată în plus, care este distanța dintre principii și realitate în politica internațională. Teoretic, discutăm despre o alianță de securitate, adică de un acord care ar trebui să aducă laolaltă niște state, în baza unor interese comune, ținând seama de niște principii la care toți membrii aderă. Nimic mai departe de adevăr.
În primul rând motivele pentru care sunt prezenți la reuniune reprezentanții celor 29 de state sunt extrem de diferite. Trump se află acolo pentru a stoarce bani de la cei pe care, altfel, îi numește aliați. Reprezentanții celor mai multe guverne occidentale sunt acolo pentru că trebuie, cei din Europa de Est pentru că pot apărea în poza de grup. Nu există puncte de pe agendă care să reprezinte reale preocupări comune pentru cei 29, iar primul subiect care ar fi trebuit conținut de agendă lipsește. Acest subiect ar fi trebuit să fie însăși alianța – care mai e rostul NATO, azi?
Să o luăm metodic. Trump. Trump se află acolo, așa cum spuneam, pentru a scoate bani pentru complexul militar-industrial al cărui reprezentant este. NATO și contribuțiile membrilor la bugetul comun au reprezentat teme de campanie electorală, la prezidențialele americane din 2016 și reprezintă linii utile de discurs și astăzi, când republicanii lui Trump încearcă să își conserve majoritatea în Congres, într-un an electoral destul de complicat. Pentru Trump e foarte important cum se aud discursurile lui de la Bruxelles acasă, în Statele Unite.
Contribuția de 2% din PIB care ar trebui prevăzută în bugetele statelor membre reprezintă doar una dintre afacerile care îl interesează pe actualul președinte american. Majorarea bugetelor nu ar însemna o creștere a nivelului de securitate pentru statele aliate, ci venituri suplimentare foarte importante pentru complexul militar-industrial patronat de Trump. Dar, cum spuneam, asta nu e totul. Mai există o afacere, mult mai importantă, care îl preocupă pe liderul american: petrolul, gazele. Dialogul său cu Stoltenberg e edificator în această privință.
Acesta este, de fapt, adevăratul subiect al actualei reuniuni de la Bruxelles. Dincolo de literatura de propagandă și poveștile cu Moș Crăciun, tema comerțului cu resurse energetice a devenit fundamentală nu doar la reuniunea NATO, ci în cam tot ce înseamnă politică globală. Acesta este motivul pentru care Iraq sau Libia sunt în haos. Acesta este motivul pentru care Siria trece printr-un război fără de sfârșit, cum tot acesta este motivul pentru care Iran și Rusia (mari furnizori de resurse energetice) intervin în apărarea Siriei. Rușii au de vândut gazele lor, în vreme ce companiile americane au de vândut petrol saudit și gaze din Qatar. Gazele din Qatar ar trebui aduse în Europa, chestie pe care rușii, care au deja țeavă spre Europa, încerc să o împiedice. Pe scurt e vorba de bani, de foarte, foarte mulți bani. Iar NATO e un instrument util pentru cei care vor să facă acești bani.
Amenințările lui Trump nu sperie pe nimeni. Și el știe asta. „America plătește pentru securitatea europenilor” e un slogan care poate funcționa acasă, la o parte a electoratului american, dar nu convinge pe nimeni la Bruxelles. Pentru că răspunsul poate fi simplu: „În regulă! Nu mai plăti! Ia-ți bazele din România, Bulgaria, Spania, Germania, Grecia, Polonia, Portugalia, Marea Britanie,Cehia, Italia, etc. și du-te!”. Atât Trump, cât și europenii știu că ceea ce plătește de fapt contribuabilul american este influența, ba chiar controlul asupra politicii europene (în momente cheie) și poziția de forță pe o piață de afaceri extrem de profitabilă. Raportul cost-beneficii este extrem de profitabil pentru corporațiile americane, poate nu și pentru contribuabilul american, dar nu le poți avea pe toate. În aceste condiții, practic, Trump face cu europenii cam același lucru pe care îl făcea cu Mexicul când cerea ca mexicanii să plătească pentru zid. Prezența militară în Mediterana și Europa costă. Fără această prezență afacerile americane în Europa și Golful Persic s-ar complica teribil. Trump știe asta. Europenii o știu și eu. Dacă mulți europeni vor accepta solicitările Casei Albe, o vor face pentru că reprezintă un compromis vremelnic. Despre „amenințarea rusească”, care a devenit un fel de argument care poate fi folosit oricând lipsesc, de fapt, argumentele, vom vorbi ceva mai încolo.
Teresa May sau Angela Merkel au dificultăți, acasă, cu propriile cabinete, cu opinia publică. Ambele țin cu dinții de putere, deși le lipsește susținerea, deși nimeni nu le mai vrea. Așa că, pentru ambele, reuniunea de la Bruxelles e o bună oportunitate pentru niște poze de P.R. și pentru a mai câștiga niște puncte de popularitate la electoratul de acasă. Reproșurile adresate de Trump Germaniei pot fi puncte câștigate pentru madam Merkel. Germania cumpără gaz rusesc pentru că e o afacere mai bună, iar pentru alegătorul neamț asta e important. Piața rusească e importantă pentru Germania, lucru la fel de important pentru alegătorul german. La fel și pentru Franța, care descoperă că afacerile cu rușii și cu chinezii pot fi mult mai profitabile.
Cum rămâne cu „amenințarea rusească”? Rusia, mai ales Rusia lui Putin a devenit inamicul de serviciu, pentru o alianță militară care altfel nu și-ar mai găsi rațiunea de a exista. Cum spuneam și mai sus, Rusia devine argumentul util atunci când niciun argument nu supraviețuiește. Eforturi propagandistice uriașe sunt investite în consacrarea acestei teze și energii uriașe sunt cheltuite pentru a anula evidența: e vorba de bani. O simplă comparație între prezența militară americană și cea rusească ar schimba premisa de la care pornește conversație. Un simplu inventar al conflictelor în care au fost implicate SUA și Rusia, în ultimii 50 de ani ar fi la fel de lămuritor. Asta nu înseamnă că Rusia nu poate reprezenta o eventuală amenințare, iar datorită potențialului său militar o astfel de posibilă amenințare nu ar fi de neglijat. Dar Rusia rămâne o amenințare mai ales pentru că la Washington este nevoie ca o astfel de amenințare să existe. Subiectul acesta e mult prea complicat pentru a fi tratat în grabă, ar merita o abordare viitoare. Vom vorbi despre el, poate după întâlnirea Trump – Putin.
Despre întâlnirea dintre președintele american și președintele Federației Ruse, la acest moment, se pot presupune multe lucruri. Trump are nevoie să demonstreze că nu are un blat cu Putin, așa că va avea nevoia, la poza oficială, în declarațiile oficiale, să pară cât mai zmeu. Are multe de demonstrat. Și are nevoie de asta. Putin, mult mai relaxat, extrem de popular la el acasă, conduce autoritar un regim care se bucură de încredere populară și care pare să reușească construcția propusă a noii Rusii. Discuțiile celor doi vor conține, cu siguranță, două agende – nimic surprinzător în asta- una care va fi făcută publică și o alta pe care o vom deduce, în timp, din evoluțiile viitoare. Dar, una peste alta, e vorba despre afaceri, împărțire a ce se poate împărți din piețe și resurse. Ce se poate împărți, pentru că, dincolo, China lipsește de la această întâlnire și nu pare dispusă să împartă nimic.
Pentru România, reuniunea de la Bruxelles ne-a adus doar satisfacția ușor tâmpă cu care președintele Iohannis s-a lăudat că e cel mai servil dintre europeni, fiind gata să plătească noul tribut în noile condiții stabilite de noul stăpân. Pe scurt, cea mai scumpă fotografie cu ochelari de soare făcută vreodată.