La noi nu există dezbatere, mai cu seamă nu există dezbatere publică. Avem, în loc, gâlceava, sfada, răsteala, cearta, rățoiala, gălăgia, încăierarea, mahalageala, înjurătura, zbierătul. Nu facem risipă de argumente, nu ne preocupă stilistica, dar avem o dibăcie fără pereche: putem parca orice subiect, oricât de grav, într-o bășcălie scremută, cu deficit de haz, dar zemoasă în insultă. Virajul spre derizoriu e mai facil decât orice arhitectură a argumentației.
Replicile vin întotdeauna urmând logica bancurilor: și voi omorâți negri! Păcatele, eșecurile imputabile preopinentului devin scuze valide pentru propriile păcate, propriile eșecuri. Realitatea suferă, sistematic, renarări construite în funcție de cauza care trebuie servită. Aceleași elemente, ale aceleiași realități, pot fi reordonate, amputate, spoite, întinse ca guma de mestecat, pentru a servi unor teze diametral opuse. ( Luați, de un paregzamplu, creșterea economică! Poate fi simultan dovada unei evoluții pozitive, demonstrația că prosperitatea e gata să se verse peste noi, dar poate fi și semnul iminentei apocalipse pentru că – acum vine spoiala!- e nesănătoasă!)
Lucrurile nici n-ar putea sta altfel câtă vreme conversația are loc mereu între aceleași persoane, aceleași soiuri. Așa se face că ceea ce ar trebui să fie dezbatere publică e doar o gâlceavă dusă de zurbagii, gălăgioși, impertinenți, damblagii, demagogi, lingăi, lătrăi, pricepuți-în-toate-cele, experți în ambalarea fumului, acoperiți, descoperiți, nedescoperiți, aroganți, mojici, unsuroși, sătrăițiști, rapandule, ghiolbani, papagali, indignați de carieră, macaragii recalificați, lustragii, fățarnici, oportuniști, găunoși, derbedei, milițieni, gargaragii, isterici, revoltați în căutare de cauză, răgușiți, colivagii, țicniți și analiști.
Din toată enumerarea lipsesc înțelepții. Și ne lipsesc. Nu pentru că nu i-am avea, ci pentru că ne plictisesc. Adevărul e, până, la urmă, o chestiune de rating.
