De la un mic la altul

Domnul Victor Ponta are un nou proiect politic. Proiect, la noi, e numită orice tentativă de ceva, orice năstrușnicie la plezneală – poate îți iese, poate ba. Nu e un desen la planșă, cu socoteli încurcate și planificare complicată, ci o aruncare de zaruri, la care singura preocupare e ca zarurile să fie măsluite. Deci, domnul Ponta are un nou și românesc proiect politic. Cum știm că e românesc, neaoș, sadea? Păi, se numește Pro România. Nu e limpede dacă potriveala de cuvinte pleacă de la sudarea a două țevi de televiziune ( Pro și România TV – ambele cu enorme merite în fermentația culturală a nației) sau e doar o chestie care scarpină țesutul patriotic al meduzelor de bodegă.

Ca mai mereu, noua ipsosărie politică, nu vizitează ample zidiri ideologice, nici nu e locuită de grozave viziuni, ci reprezintă expresia înregistrată la judecătorie a ambiției cuiva de a fi șef, de a lua în gestiune o halcă, hai o hălcuță, măcar o fleică de electorat, dătătoare de leafă de la stat și acces la muștar. Implanturile de Oprea sau Daniel Constantin nu fac cu nimic mai seducătoare noua jucărie, ci întăresc senzația de improvizație neserioasă, în care poleiala e la mare preț. Notorietatea personajelor pe care le-a lipit domnul Ponta de tencuiala noii coșmelii pare a fi socotită o poleială necesară și suficientă, fără a mai socoti că, în cazul celor mai mulți dintre cei pe care și i-a adus alături, notorietatea nu are nicio legătură cu reputația.

Ponta nu e lipsit nici de inteligență, nici de experiență politică, asta e limpede pentru orice om zdravăn la cap. Altele sunt lucrurile care-i lipsesc. Revolta sa față de Dragnea poate fi înțeleasă. În anumite condiții ar fi de înțeles și nevoia de a încerca o nouă formulă politică. Când însă „noua formulă” pornește de la aglomerarea unor șnapani, specialiști în învârteli, devine limpede despre ce vorbim. Adăugăm la asta destoinicia cu care citește bilețele de la Bruxelles și zelul cu care o susținea numirea doamnei Kovesi în fața colegilor de partid și alianță sau prestația de la ultimele alegeri prezidențiale, ori prieteșugul cu Ghiță și Udrea, conversațiile cu alde Coldea (despre autostrăzi, de exemplu) și deja simțim nevoia să ne astupăm nările.

Ceea ce e semnificativ, ca să să rezum, în cazul domnului Ponta, nu e faptul că nu-și mai găsește locul în PSD, ca atâția alții, de altfel, ci compania în care se regăsește domnia sa. Și cu asta am spus totul.

Cum spuneam, nu-i lipsește inteligența și, foarte probabil, știe câte voturi poate aduna încropeala sa. Chiar dacă există pușculița uneperistă, chiar dacă există suspiciunea că ar avea parte de ceva sprijin din zone ale puterii oculte. Și atunci singurul lucru la care poate spera e să inventeze un nou UNPR, adică o cobzărie gata să sară oricând în orice barcă, dacă pică ceva. Și așa se parcurge drumul de la Micul Titulescu, la micul Oprea.

mm
Daniel Bejan
Scriitor, publicist, mizantrop fără patimă.

Cele mai recente

Memento

Ziduri

Semne de carte

Feriți-vă de Nobel

Articolul precedent
Articolul următor

Lasă un răspuns

Articole care v-ar mai putea interesa