Un prieten s-a trezit băgat la carceră. Păzitorii virtuții absolute de la Facebook, apărătorii purității și smereniei din Țucărbergărie au găsit că ceva din ce spusese e prea de boroboață, iar păcătosul are nevoie de post și rugăciune pentru curățarea de satana. Nu mai știu ce spusese Vlad Tărlungeanu (acesta e numele prietenului); din ce îmi amintesc nimic de speriat. Nici nu e important ce va fi zis atunci, e de ajuns că n-a înțeles o chestie simplă: Goldstein e dușmanul! Punct.
Până aici nimic ieșit din comun. Milioane (nu e o figură de stil!) de oameni se află, zilnic, în situația asta. Atunci când de bună voie și nesiliți de minte solicităm cetățenie în Țucărbergărie, acceptăm că devenim gloabe în ograda lui. Nu utilizatori, cetățeni, conștiințe sau indivizi. Ci conturi, suspendabile, blocabile sau admonestabile. Conform unor reguli pe care nu e nevoie să le cunoaștem, necum să le înțelegem. E suficient să ne intre bine în cap că Stăpânul știe. Stăpânul vede. Stăpânul nu iartă!
Nu am să mă apuc acum să silabisesc lăcrămate lamentații despre drepturi, libertăți și alte mofturi care chiar nu cred că mai interesează pe mulți. Parol! Câte măști vedeți pe stradă încă? Oricum, despre asta am mai scris. Povestea devine mult mai interesantă.
Același prieten îmi trimite o știre. Titlul e acesta:
Facebook allows Ukraine war posts urging violence against Russians
Da. Puteți reciti de câte ori vreți. Acela e titlul. Exact asta a decis Big Brother. Ca să fie și mai limpede:
March 10 (Reuters) – Meta Platforms (FB.O) will allow Facebook and Instagram users in some countries to call for violence against Russians and Russian soldiers in the context of the Ukraine invasion, according to internal emails seen by Reuters on Thursday, in a temporary change to its hate speech policy.
„As a result of the Russian invasion of Ukraine we have temporarily made allowances for forms of political expression that would normally violate our rules like violent speech such as ‘death to the Russian invaders.’ We still won’t allow credible calls for violence against Russian civilians,” a Meta spokesperson said in a statement.
The temporary policy changes on calls for violence to Russian soldiers apply to Armenia, Azerbaijan, Estonia, Georgia, Hungary, Latvia, Lithuania, Poland, Romania, Russia, Slovakia, and Ukraine, according to one email.
In the email recently sent to moderators, Meta highlighted a change in its hate speech policy pertaining both to Russian soldiers and to Russians in the context of the invasion.
Pe românește:
10 martie (Reuters) – Platformele Meta (FB.O) vor permite utilizatorilor Facebook și Instagram din unele țări să incite la violență împotriva rușilor și soldaților ruși în contextul invaziei Ucrainei, potrivit e-mailurilor interne văzute de Reuters joi, în o schimbare temporară a politicii sale privind discursul instigator la ură.
„Ca urmare a invaziei ruse a Ucrainei, am permis temporar forme de exprimare politică care ar încălca în mod normal regulile noastre, cum ar fi discursul violent, cum ar fi „moartea invadatorilor ruși”. Încă nu vom permite apeluri credibile la violență împotriva civililor ruși”, a declarat un purtător de cuvânt al Meta într-un comunicat.
Modificările temporare ale politicii privind apelurile la violență împotriva soldaților ruși se aplică în Armenia, Azerbaidjan, Estonia, Georgia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Rusia, Slovacia și Ucraina, potrivit unui e-mail.
În e-mailul trimis recent moderatorilor, Meta a evidențiat o schimbare în politica sa privind discursul instigator la ură, care se referă atât la soldații ruși, cât și la ruși în contextul invaziei.
Orice scenariu distopic, orice evocare literară a nebuniei absolute e limpede depășită de ceea ce se spune în această știre. Zuckerberg anunță THE PURGE! Big Brother a dat startul celor cinci minute de ură. Care nu sunt cinci minute. Și care…
Nu e vorba despre o regăsire a totalei libertăți de expresie. Atunci oricine ar avea dreptul, oricând, să spună orice. Sunt lucruri clar diferite. Nu. Aici este vorba despre o ofensivă clară, împotriva unor anumite ținte, e idientificat o națiune și ni se cere (despre asta e vorba!) declanșarea unui cât mai sălbatic val de ură. Anunțul celor de la Facebook (Meta) nu e despre toleranță (că adică vor tolera barbaria), nu e despre îngăduință, ci e o incitare explicită la ură, adresată cetățenilor dintr-un teritoriu geografic clar identificat împotriva unor oameni care vorbesc o anumită limbă. Conform oricărei definiții, aici avem de a face cu o clară incitare la ură, la violență. Iar asta, teoretic, este sever sancționat de Codul Penal. În multe locuri din lume.
Firește că niciun procuror nu o să-i deranjeze pe imbecilii de la Facebook. Firește că demența lor nu va avea consecințe juridice. Firește că se vor găsi destui descreierați care să salute așa ceva! De ce s-ar produce o revoltă generală la aflare veștii că niște neisprăviți tocmai s-au proclamat mai presus de oricine, stăpâni absoluți ai urei!
Invocare invaziei rusești drept argument (!) nu are cum fi acceptată. Simpla pomenire cu titlul de justificare indică severe dereglări ale compasului moral. Și nu pentru că busola morală n-a sughițat când lucruri mult mai odioase erau săvârșite de alții, în Libia sau Iraq. Nu pentru că războiul nu ar fi un lucru blamabil. Aici nu este vorba nici despre război, nici despre morală. E vorba despre afirmarea explicită și răstită a unei noi realități, cea descrisă mai devreme. Cea care spune că există stăpâni care decid când, unde și pe cine avem obligația de a urî. Da, da, obligația, să nu ne mai ascundem după degete, hai să nu mai căutăm nuanțe care clar nu există.
Oricine nu reacționează vehement la această mizerie merită tot ce va urma. De la politicieni și oameni ai justiției la cască gură. Suntem la momentul în care orice aparențe sunt ignorate. Nu e vorba despre ruși, nici despre ucraineni. Ci despre stăpâni și robi. Și dreptul stăpânilor de a-și stârpi robii.
Încă nu vă dați seama dacă trebuie să vă revolte ceea ce tocmai ați aflat, nu? Și în niciun caz nu aveți de gând să distribuiți acest articol sau această știre pe conturile voastre de social media, nu-i așa? Păi, de aia v-ați vaccinat? De aia ați purtat masca doi ani? Ca să riscați acum suspendarea de pe Facebook? De unde ați mai afla ce a mâncat Nela din Carei la prânz? Unde o să mai vedeți pozele duduiei Raluka Frumushika rezemând zidurile și bombându-și curul? Aveți grijă de voi, de dreptul de a da like la pozele cu pisici. Și ca să fiți absolut siguri că adunați destul credit social, scrieți și voi două-trei mesaje în care cereți moartea rușilor. Mark o să aprecieze. Sunteți gata? 3…2…1 Ură!