O recentă decizie a Curții Constituționale elimină obligativitatea portului cârpei anti-bau-bau în aer liber. Decizia CCR a ținut seama de modul în care a fost emis actul normativ care instituise obligativitatea portului cârpei pe pășune, nu de considerente de ordin sanitar, concurs de Miss sau, ptiu-ptiu, de drepturi și libertăți. Nici nu ar fi fost de competența Curții să evalueze oportunitatea/necesitatea portului măștii dintr-o perspectivă sanitară. Chiar și așa, decizia naște o situație bizară, pentru că – dincolo de aspectele tehnice – în incintă e constituțional, când ieși pe ușă nu mai e.
Iar dacă e să o spunem direct și nementolat, CCR ar fi avut motive serioase să invalideze aproape întreg ansamblul normativ care a permis instaurarea panaramei. Nu a făcut-o. De ce a făcut-o acum? Puteți citi în motivație, dacă vă place senzația de praf în ochi. Dacă nu, vă puteți da seama și fără să luați vitamine că e vorba de direcția din și spre care bate alizeul.
Decizia vine după ce mai multe state europene au decis fie o renunțare la orice fel de restricții, fie o relaxare semnificativă a acestora. Din nou, factorul alizeu (ba un scandal legat de chefuieli, în Marea Britanie, ba altul legat de corespondența cu Klaus Schwab, în Olanda și tot așa). Presiunea opiniei publice a ajuns, în acele state, aproape de punctul critic. În primul rând despre asta este vorba! Ca de obicei se lucrează la limbaj: „s-a schimbat știința”, „evoluțiile au permis” etc. Realitatea este că lehamitea a început să devină furie. Chiar în rândul celor vaccinați, siliți să constante că vaccinul nu le oferă nu doar protecția promisă, dar, practic, niciun fel de protecție. Că li se impun noi doze, noi restricții, pe scurt se insistă cu aceleași măsuri care au fost total lipsite de eficiență, costisitoare și înrobitoare.
La noi încă nu se vorbește despre „relaxare”. Mai întâi pentru că ăștia de la noi încă n-au primit ordinele necesare. Încă nu le-au zis cei de care ascultă ei ce e voie și ce nu. Și mai ales pentru că pe la noi se claxonează doar din casă. Dar a venit decizia CCR și a pulverizat un leșinat aer de relaxare. Și nu e. Firește, unii au salutat decizia. Mulți. Nu toți.
Am asistat la dialoguri de-a dreptul halucinante. Pipițe isterice revoltate de decizie. Isterizare de ideea că vor fi hărțuite de nemascații care nu le vor lăsa să își poarte pe mai departe cârpele. Repet, unele dialoguri de-a dreptul delirante. Dar acolo ar fi vorba despre căpiați marginali. Nu acolo e baiul.
Mai există o specie. A celor care s-au pus berbeci în fruntea diverselor turme și turmițe. Se poreclesc între ei „influensări’. Aici începe veselia! Să vezi revoltă, să vezi furie bleagă!
Mai întâi afirmă că ei vor continua să poarte cârpa pe borta vorbirii. Pentru că. Ceea ce e doar treaba lor și n-ar trebui să intereseze. Dar ei trebuie să o răcnească public. Greșesc, nu o afirmă, o proclamă. Pentru că nu e vorba de o opțiune personală (ei nu înțeleg conceptul și nu-l pot admite), ci de prăvălirea turmei la grămadă. Așa că, insistent, tălâmb, în răspăr cu orice logică și dincolo de orice reziduu de bun-simț, își behăia indignata nemulțumire. Cum adică respirat liber? Ce e aia relaxare? Păi, ce stat e ăsta? Noi vrem un stat care să-și pună cetățenii în genunchi, să dea sporuri pentru refuzul de a trata pacienți, să belească pe oricine are grijă de propria sănătate și refuză să și-o dea pe mâna șpăgarilor, golanilor și imbecililor care populează aparatul de stat. Ei, influensării, vor să audă behehehee, doar behehehe, dar înfundat, trecut prin mască, nu la liber.
Firește că știu și ei că e aberant. Cei mai mulți nu sunt proști. Chiar nu sunt. Dar își înțeleg perfect fișa postului, pricep ordinele și își cunosc bula. Așa că se pozează în pijamale, acasă, singuri în pat, cu masca pe bot, văitându-se că sunt bolnavi, dar mândri că au șpe doze făcute. Și supărați, cătrăniți rău că șeptelul nu mai e obligat să pască cu cârpa-n bot.
Toată mizeria asta vândută drept pandemie ne-a ajutat să pricepem unde ne aflăm. Pe cei care am vrut să pricepem. De la un punct aparențele nu au mai contat, nici măcar mimarea lor. Masca pentru idioți, chef la liber pentru șmecheri. Și o întreagă pătură a populației pare să fie absolut mulțumită astfel. Ba chiar revoltată că se vorbește despre libertate. Și să fim bine înțeleși, nu mai e vorba despre frica isterică de boala invizibilă. De mult timp nu mai e vorba despre asta. Este vorba exclusiv despre afiliere. Despre convingerea unora că libertatea li se cuvine doar lor, chiar dacă prețul ei e însăși libertatea.
Doi ani de batjocură sunt pe cale să se încheie. Dar au fost posibili. Și s-a verificat teoria că sunt posibili. Așa că, nu există îndoială, vor exista alți ani, altă batjocură. Iar și iar. Și gâtlejuri influente gata să se pună pe răcnit, cu toată vlaga pe care le-o va da lor porția de greieri de la prânz.
