Un război pe care suntem pe cale să-l pierdem

Chiar dacă este dificil de oferit o definiție perfectă a conceptului de „contract social”, cei mai mulți dintre noi știm despre ce este vorba. Teoria contractului social, inițial, vorbea despre un acord, tacit de cele mai multe ori, dintre elita conducătoare și cei conduși. Există, în prezent, opinii care propun o interpetare mai largă, conform căreia contractul social presupune un larg consens asupra unui întreg ansamblu de reguli și asupra unui sistem de valori care ar trebui să definească acea societate. E o extindere discutabilă, dar frecvent invocată.

E greu de spus care a fost momentul din istoria umanității în care construcția socială s-a despărțit clar de ordinea naturală, dar cu certitudine astăzi direcția de evoluție a societății propusă de unii pare să fie în total răspăr cu pomenita ordine naturală!

Opintita introducere sună, probabil, prea pompos, dar e necesară.

Până recent lucrurile erau destul de simte și suficient de clare. Consensul general identificase un set de reguli după care ne călăuzeam, știam fiecare dintre noi cine suntem și care ne e locul. Apoi a venit nebunia!

Convențiile sociale, cum spuneam, nu urmau întotdeauna ordinea naturală (căsătoria, de exemplu, este o convenție socială), dar evitau un dezacord zgomotos cu aceasta. Eram bărbați și femei. Apoi niște tulburați au stabilit că nu e așa. Mai timid la început, mai zgomotos apoi, iar acum într-un mod foarte agresiv se discută despre existența a 64 de genuri. Facebook identificase, inițial, doar 58. Dar nu, povestea nu s-a încheiat. S-a vorbit apoi despre 72. Dacă totul pare confuz, nu vă faceți probleme! Nici inteligența artificială de la Google nu le mai dă de cap!

 

 

Nebunia ia proporții cu fiecare zi. Asta se întâmplă din cauza unei înțelegeri nu doar greșite, ci de-a dreptul nocive a ideii de libertate individuală. Dreptul la căutarea și afirmarea propriei individualități nu poate fi în niciun fel pus în discuție, în privința asta putem cădea de acord. Dar vorbim despre un demers personal, care ne privește pe fiecare dintre noi și care în niciun caz nu poate implica societatea în ansamblu. Libertatea individuală, în numele căreia este îngăduită această scrutare a sinelui, are certe limite.

Chiar dacă se insistă asupra abrodării conceptului de normalitate, reperele rămân acolo și continuă să funcționeze ca instrument de raportare. Indiferent dacă asta convine ideologiei woke ori ba. Există normalitate și marginalitate. Nu e nimic peiorativ și nici ceva degradant în acceptarea realității. Pot decide, la nivel individual, din varii motive că identitatea mea socială nu mai corespunde cu aspirațiile, nălucile sau țicneala mea. Și e în regulă să mă descriu drept trusă de machiaj, elicopter de atac sau bidinea. Problema apare atunci când vreau să impun propria țicneală tuturor celor din jur! Iar ideologia woke spune că e în regulă să fac asta! Acesta e în momentul în care respectul pentru țicneală e mai important decât respectul datorat bunului simț.

Demența ia proporții de-a dreptul înfiorătoare în anumite situații. Femeilor le este interzis să se mai numească astfel, pentru că ar putea ofensa cine știe ce căpiat! Cum se pot numi? Menstruatoare/menstruatori (neutralitate de gen aproape obligatorie!). NIH, în Marea Britanie propune varianta Lactating person!  Vaginale, clitoridiene sau părinte care naște! Poate vi se par doar excese, fără importanță practică! Deloc. Primarul din Toronto, de exemplu, vorbește într-un document oficial despre „menstruatori”:

Menstruator sau menstruatoare? Dacă tot am intrat pe teritoriul nebuniei absolute, să ne bucurăm de priveliște! Dacă inițial se convenise că menstruator e noul termen prin care sunt descrise femeile, nici asta nu mai e atât de sigur.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tâmpenia asta nu avea cum ne ocoli nici pe noi. Tradiția națională aproape ne obligă să maimuțărim tot ce vedem pe afară. Și există destui maimuțoi dornici de atenție, pentru care abandonul oricărui reziduu de bun simț e un preț perfect corect pentru a-și putea hrăni vanitatea cu pretenția de a fi în ton cu vremurile. Cu țicneala vremurilor. Așa că ne-am trezit cu propunerea de a evacua din vocabular cuvinte nepotrivite, precum mamă și tată. Punând în loc „părinte 1” și „părinte 2”. Nu e limpede dacă părinte 1 e menstruatorul sau testicularul (!).

Damblaua nu se limitează la prostia numită identitatea de gen. Piticii vor trebui numiți persoane non-înalte (non tall person). A se nota neutralitatea de gen. Grăsanii/grăsanele vor deveni „persoane care au optat pentru un index de masă superior”. Nu e banc. Sună a banc, dar nu e. Orbii sunt „persoane cu acuitate vizuală diminuată”. Diminuată? Ăsta e un termen insultător! Ar trebui optat pentru un termen mai inclusiv, de exemplu „extraordinară”.

Totul poate părea doar un război împotriva cuvintelor. Nu e. E un război împotriva bunului simț, împotriva decenței, a rațiunii. Pe scurt împotriva unei anumite ordini sociale. La fel cum a fost și toată mizeria numită pandemie. Un război împotriva noastră. Un război prin care ne se testează limitele toleranței, obediența, capacitatea de a înghiți (cu noduri sau nu, treaba noastră!) tot ce se aruncă pentru noi. Pe scurt, docilitatea, supunerea totală față de orice ni se cere acum și ni se va impune pe viitor.

Despre asta este vorba. Iar vestea rea e că suntem pe cale să pierdem acest război.

mm
Daniel Bejan
Scriitor, publicist, mizantrop fără patimă.

Cele mai recente

Articolul precedent
Articolul următor

1 Comment

  1. Felicitări! Articolul este excepțional mai ales prin faptul că spune lucrurilor pe nume!
    A spune astăzi ADEVĂRUL devine o veritabilă proba de curaj, cu adevărat excepțională într-o lume a „POliticienilor corecți” și a slugilor acestora!
    „Războiul” nu poate fi însă pierdut; tembelismul nu poate învinge NORMALITATEA, legea firească naturii, a vieții!

    (Comentariul se referă la articolul din 19.01.2022)

Lasă un răspuns

Articole care v-ar mai putea interesa