„e grea piatra ta?” l-au întrebat
apoi s-au împărțit în două cete
cei care credeau cu tărie
că greutatea pietrei ar putea strivi
un om de rând
și cei care știau, fără popas al îndoielii,
că piatra aceea abia ar fi putut strivi
bobul de strugure
„e abrupt povârnișul dealului tău?” l-au întrebat
pentru că era prea mare dezbinarea
dintre cei care gândeau că urcușul acela e greu ca o sângerare
din tâmplă
și cei care știau că mișcarea face bine
sistemului cardiovascular
„de ce nu încetezi, pur și simplu?”
au întrebat într-un glas
privind bolovanul pornit în zgomotoasă rostogolire
la vale
oasele lui știau apăsarea pietrei
carnea lui fusese măcinată de colții pietrei
iar mintea sa căpătase încremenirea
pietrei
doar ochii păstrau umbra
crescută acolo
la facere lumii
negustori de piatră știau socoti
cu precizie
prețul pietrei
până la ultimele zecimale
cărturari zgomotoși puteau calcula
fără greș
viteza cu care se va rostogoli piatra
la vale
dar nimeni
nimeni nu ar fi știut spune
de ce el
urcă mereu dealul
cărând în spate
lespedea propriului mormânt
