Cine îl citeştepe G. Călinescu ştie ce părere proastă avea despre medicii fără vocaţie! În punerea la punct a unui oarecare doftor C. Vlad, criticul desluşeşte meseria de medic, ca artă, şi o defineşte prin comparaţie cu cea de arhitect sau de antreprenor de pompe funebre. Pompe de la pompă, nu obiectul cilindric, ci ceremonialul ! Nu, nu degeaba subliniez, că nu se ştie la poporul mediatic ; o pupăză oarecare, chiar pe TVR 1 a emanat „ridicarea României la grad de patriarhat”, nicidecum de patriarhie ! Şi a mai adăugat o tâmpenie, cum că răposatul Teoctist a fost singurul patriarh din democraţie – Miron Cristea când îşi desfăşurase oare activitatea? Și următorul, Nicodim Munteanu, ce a intrat în malaxorul dictaturilor din 1939 şi până în 1948 !
Să revenim la doftori. Ca în toate domeniile şi la toate palierele, am mai spus-o de ni s-a răcit gura, şi în medicină este un gol istoric. Marii profesori s-au cam dus dintre noi, elevii lor nu mai operează, fiindcă au ieşit la pensie, poate doar mai dau indicații, au rămas ciurucurile cu pretenții apoase și adipoase. Restul de la împărțire e plecat și se descurcă și el cum poate. Singurii care mai ştiu ceva sunt şi aici „optzeciştii”, generaţia mea, şi cei cu plus-minus zece ani, căci ăi de termină acum sunt înspre zero! Dacă G. Călinescu propunea paralelele de mai sus, Tudor Arghezi scrie așa: medicina e o preoție, dacă nu și o vocație de profet. În ea se întâlnesc toate științele pe care le rezumă cu dragostea și mila aproapelui și cu marile intuiții. Precum uriașul Arghezi,care știa Biblia pe de rost, îndrăznesc și eu să văz umilicios în medic un vraci, un tămăduitor, un artist.
Doftorii și felcerii, nu medicii, la început o iau pe porţiuni, apoi trec la ceea ce au învăţat, rememorează reţete-stas, fac apel la ultimele medicamente din agenda cu pricina etc. A dispărut anamneza, s-a evaporat semasiologia, semantica medicală, nu există contacte cu cei de afară, numai net și păreri preconcepute. Dacă și vaccinurile, care au eradicatără atâtea, au ajuns chestie de interpretare? De cum le treci pragul acestor doftori sau felceri te trimit la analize pe care nu știu să le citească, nu contează clinicul. Poate doar cinicul.
Desigur că la cabinetul medical trebuie să cam aștepți și ăștia tinerii vor să ardă etapele, să nu mai fie mereu mâna a doua sau a șaptea. Așa iaște, la umbra unui copac noduros și mare nu cresc decât ciupercile, nu toate comestibile și umbra. Altceva e de văzut aici : cine vrea să compromită întregul sistem medical românesc şi să dea peste cap achiziţiile de medicamente? Să devină totul privatizat? Clinicile private sunt foarte scumpe şi foarte proaste, se ştie. Acolo lucrează aceiași medici de la stat ca să-și facă un ban în plus. Ele, astea particolere, sunt ca universitățile, nu au săli, laboratoare, spirt, instrumente – medicii vin cu ele în traistă, ca instalatorii cu cheia de șaișpe sau cu aia franceză sau franciză. Nu avem spitale private după modelul american la umbra căruia creștem, ci societăți comerciale în goană sălbatică după profit. Spitalele astea private sunt un fel de hoteluri de două stele, cu baia în fiecare rezervă. Dintre închipuiții ăștia mi-e și alde Costăchel, de familie de doftori de burjui de raion, din Securime, trimis undeva ca să aibă de unde veni, fără nicio performanță, fără nicio lucrare, ba mai e se zice și criminal, că omoară oameni. Un fel de Bovary – el, Șarlă, nu ea! – medic de țară cu idei de iarmaroc. Dar și acolo, la Flaubert, Legiunea de Onoare o ia un farmacist. Ăștia au doar idei legionare, că banii urmează pacientul și că medicina este un act care se plătește, nu e caritabil și nu e o politică de stat. Că nu degeaba de când au apărut se numesc Hotel Dieu și Crucea aia Roșie e cruce. Și în alte părți e fie Maghen David, fie Semilună. La noi, medicina pentru felcerii ăștia e simplu ciubuc.
Să fie un nou complot al gulerelor albe, al doctorilor, ca pe vremea lui Stalin? Şi cine o fi acum Laurenţiu Berilă, pe stil nou ?