Republică bananieră, banane canci !

De vreo treizeci de ani, guvernul României, în toate vremelnicele sale încarnări, a fost alcătuit dintr-un singur minister, împrăștiat sub mai multe titulaturi: Ministerul Afacerilor cu Statul. Lucru deloc surprinzător câtă vreme statul, pe aici și pe aiurea, reprezintă acea bine ticluită mașinărie care se ocupă cu mutatul banilor din buzunarele fraierilor în teșchereaua șmecherilor. Atât și nimic în plus.

Văicăreala e deja o datorie civică. N-avem autostrăzi deși am cheltuit pentru autostrăzi cât să asfaltăm toată Europa, spitalele și întreg sistemul de sănătate sunt muci uscați, școlile sunt văleu, iar infrastructura văleleu. Așa că, sistematic, vedem repetat același montaj, cu șmecherul de partid care vine în campanie să promită austostrăzi și după aia te repede plictisit: bă, m-ați căpiat cu autostrăzile voastre ! Popor greu de cap care nu reușește să priceapă că investițiile publice, deciziile legate de cheltuirea banilor publici se fac după atenta evaluare a unor factori esențiali, cum ar fi: viteza de returnare a parandărătului, rata parandărătului, telefonul de la ambasadă.

Lăudăm virtuțile economiei private, dar visul ăl mai grozav e o funcție bună la stat. Vorbim despre democrație, libertate, chestie, dar ambâțul ăl mai mare e să-l belim pe ălalalt, să-i punem călușul, să-l suprimăm carevasăzică. Instituim criterii de moralitate, standarde etice exigente, apoi împărțim lumea în ai noștri și ai lor. Adică ăia care nu trebuie să se supună criteriilor pomenite – ai noștri, băieți buni, cu glassubțire- și ăia care.. ptiu! – ai lor, huo!

În general, ne-am obișnuit cu ideea că nu suntem o țară, ci un depozit de persoane. Nu trăim aici, doar suntem depozitați. Vociferăm, dar nu rostim nimic, propunem, dar nu construim, vorbim, dar nu ascultăm. Periodic inventăm cupluri neaoșe de yin și yang, politicianul mesianic, salvatorul nației, vivat, bulibașa speranței, padișahul prosperității, Berilă Mântuitorul și, într-un obligatoriu tandem, demonul absolut, Sarsailă, Gheonoaia, Nosferatu. Fiecare dintre ăștia poate fi simultan bun sau rău, depinde la care masă îți bei berea. Așa că, ajuns la vot, uiți de autostrăzi, de spitale și Codul Penal și te repezi să îl votezi pe Berilă, ca nu cumva să iasă Sarsailă.

Pe scurt, scriu rar, dar sunt bine – merci, ceea ce nu vă doresc și vouă, că n-am chef. Susțin reducerea TVA-ului la săpun și sfoară.

Asta am avut de spue. Acum plecați de aici.

mm
Daniel Bejan
Scriitor, publicist, mizantrop fără patimă.

Cele mai recente

Memento

Ziduri

Semne de carte

Feriți-vă de Nobel

Lasă un răspuns

Articole care v-ar mai putea interesa