Europa cui ?

Aglomerația Europeană ar trebui să se înghesuie repejor într-un singur cogeamite statul federal, au decis Tanța și Costel, recte Merkel și Macron. Nu e limpede de unde vine graba și nici cum va trebui să arate noua dihanie botezată stat federal, dar e foarte posibil, judecând după mersul lucrurilor, să fie vorba de ceva între uniunea sovietelor și al țâșpelea reich.

Prima problemă e tocmai aceea că Merkel și Macron au socotit că pot ei lua decizii în numele tuturor europenilor. Macron e, în propria țară, detestat, extrem de impopular și, după cum o demonstrează realitatea, incapabil să guverneze Franța într-un mod acceptabil pentru francezi. Dar are ambiții vaste, se imaginează un lider planetar și e sedus de ceea ce vede în oglindă, fiind ferm convins că e posesorul unui tomberon plin cu carismă. E prototipul tembelului util, care face tumbe pentru a arăta cât de devotat e unei cauze pe care nu o înțelege. Știe că nu e altceva decât un produs al laboratoarelor oculte, dar își închipuie că cine știe ce remarcabile calități au făcut să fie recrutat, când de fapt tocmai lipsa oricăror calități a fost criteriul. Macron e doar un bou care e convins că lumea e împărțită în elitele care decid și șeptelul care se supune. E ferm convins că el face parte dintre elite, dar am stabilit deja că e doar un bou.

Madam Merkel are ambiția de a deveni prima șefă a noului stat federal. După ce a anunțat că nu va candida pentru un nou mandat în fruntea CDU, s-a putut presupune că, odată cu încheierea mandatului de cancelar, va părăsi politica. S-a presupus greșit. Ambițiile ei nu se încheie aici. Mediocră, lipsită de viziune, dar foarte ambițioasă, madam Merkel e altă sculă utilă într-un proiect complicat. Diferența dintre ea și Macron e că ea are reprezentarea exactă a acestui proiect. Și a consecințelor sale. Și le acceptă fără să clipească.

Armata europeană, despre care vorbesc atât Macron, cât și Merkel, reprezintă o etapă menită să accelereze procesul de agregare a statelor europene într-un singur stat federal. În care Germania e noua Romă și toți ceilalți sunt provincii ale imperiului. Nimeni zdravăn la cap nu pune în discuția forța și importanța Germaniei, dar  chiar și așa ea reprezintă doar o parte a Europei, o parte care ne-a trecut de două ori, pe toți, prin coșmar și care pare gata să ne mai dea o tură.

Europa despre care vorbesc Merkel și Macron nu e cea în care trăim noi și nu seamănă cu cea pe care ne-o dorim. Diversitatea, despre care cei doi bufoni nu încetează să vorbească, nu-i include pe europeni. Unde era diversitatea asta la momentul aderării României, Bulgariei sau, mai devreme, a Poloniei, Cehiei, Slovaciei etc. ? Restricțiile pe piața muncii ( care nu există în cazul noilor migranți) impuse tocmai de către predicatorii diversității și lărgirii-lățirii europene ce erau ? Neacceptarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, în ciuda îndeplinirii criteriilor de admitere, cum se pupă cu gargara macronomerkeliană ? Nu mai pomenesc de mizeria numită MCV, de standardele duble de calitate est-vest practicate de corporațiile europene sau de tratamentul la care sunt supuse statele central și est europene care îndrăznesc să aibă propriile poziții în chestiuni care privesc interesele propriilor cetățeni. Toate lucrurile astea nu vorbesc despre o viitoare democrație federală, ci despre un imperiu în care există stăpânii -corporații și apoi cetățenii de primă mână și grosul, cetățenii de mâna a doua.

Marea Britanie a ales să părăsească ceea ce e pe cale să devină noua Europă. Cu orice preț. Țările Grupului de la Vișegrad ( alături de care ar fi trebuit să ne aflăm dacă mai aveam reziduuri de demnitate și măcar câțiva politicieni devotați interesului național ) se opun deschis modelului propus de Merkel și Macron. Danemarca ( care a refuzat intrarea atât în zona euro, cât și în spațiul Schengen ) se mai gândește. Italia pare tot mai explicit opusă acestui proiect. Mișcările naționaliste iau amploare, alimentate tocmai de disprețul cu care cetățenii europeni sunt tratați de troica Berlin-Paris-Bruxelles. Doar la București e, ca mereu, poziție de drepți. Politicienii români, tot mai detestabili, au de rezolvat o singură dilemă: pe cine să slujească mai întâi ? Pe americani ? Pe nemți ? Pe francezi sau, mai nou, pe israelieni ? Așa că s-au împărțit în plutoane și fiecare pluton îi slujește pe ăia de la care își primește ordinele și simbria.

Federația Europeană ar putea fi o idee la care mulți dintre noi am putea adera, dacă ar fi vorba despre un spațiu al democrației și prosperității. În schimb, ceea ce ni se impune e un imperiu, în care nouă românilor nu ne va fi cu nimic mai bine, dar în care nu vom mai avea nici măcar dreptul de a spune asta.

P.S. Cei de la DPA nu au comis nicio gafă atunci când au scris despre centenarul anexării ( anschluss ) Transilvaniei de către România. E modul în care înțeleg nemții ăia lumea.

mm
Daniel Bejan
Scriitor, publicist, mizantrop fără patimă.

Cele mai rcente

Umbre pe zăpadă

Opus 1

Minutarii

Neîntrupatele frunze

Articolul precedent
Articolul următor

Lasă un răspuns

Articole care v-ar mai putea interesa