S-a vorbit, zilele acestea, despre reacția disproporționată a forțelor de ordine la aglomerația de vineri. În egală măsură, au existat opinii care au susținut că, dimpotrivă, intervenția jandarmilor nu a fost suficient de fermă. Nu am să vorbesc despre ceea ce s-a întâmplat vineri, dar am să încerc să explic câteva lucruri elementare, care ar fi trebuit știute.
Premisa de la care trebuie pornit, chiar într-o democrație rahitică, precum cea de la noi, e că forțele de ordine sunt partenerii participanților la o manifestare publică. Dacă se pleacă de la ideea asta, atunci totul e în regulă. Cei care au ceva de zis o pot face, fără a fi stânjeniți, poliția/jandarmeria le asigură protecția și păstrează ordinea pe durata manifestației, astfel încât totul să se petreacă fără dureri de șale. Sigur, ideal e ca manifestația să fie autorizată, pentru ca toate lucrurile să fie puse la punct în acest sens. Chiar și atunci când lipsește autorizația lucrurile se pot petrece civilizat. Întotdeauna vor exista ofițeri ai jandarmeriei, purtând însemne speciale cu inscripția „dialog”. Rolul lor e tocmai acela de a le comunica manifestanților sau reprezentanților acestora cadrul în care se pot desfășura. O scurtă conversație cu aceștia e de ajuns pentru ca totul să funcționeze fără probleme. Cu o condiție: să nu existe dorința de confruntare.
În momentul în care devine vizibil că printre manifestanți există dorința de confruntare cu forțele de ordine, atunci aceștia din urmă trec în stadiul următor, transformându-se din forțe de ordine în forțe de descurajare. Apar forțele echipate pentru situații de luptă. apare tehnica specială, se schimbă dispunerea tactică. Asta ar trebui să descurajeze orice pornire spre manifestări violente. În realitate, de cele mai multe ori, asta agită și mai mult spiritele, acesta fiind și motivul pentru care se evită, pe cât posibil, tranziția la această fază.
Dacă descurajarea nu funcționează și acțiunile violente se intensifică, forța de descurajare devine activă și devine forță de represiune. Obiectivul este reprimarea cât mai rapidă a acțiunilor violente și restabilirea ordinii. Există avertismente prealabile, ofițerii de dialog transmit necesarele atenționări, iar dacă acestea nu sunt luate în seamă, atunci intervenția în forță se produce.
Disproporția, despre care vorbeam la început, există. Doar că ea e în defavoarea forțelor de ordine. Aproape întotdeauna, raportul de forțe este net în defavoarea acestora. Cifrele sunt de partea manifestanților, raportul de forțe e de 10, 20 sau chiar 100 la 1. Într-o astfel de situație, când raportul de forțe e atât de drastic în defavoarea lor, forțele de ordine au, totuși, câteva atu-uri: organizarea și pregătirea superioară, mijloacele tehnice și dispunerea tactică. Asta ar trebui să echilibreze puțin lucrurile. În același timp, manifestanții, la rândul lor, pot folosi drept arme orice le cade sub mână. Și de cele mai multe ori o fac.
Intervenția forțelor de ordine trebuie să fie rapidă și extrem de eficientă. Dacă ciocnirea se prelungește, avantajul tactic se mută în partea cealaltă, forța numerelor devine decisivă. Acesta este motivul pentru care, atunci când intervin, jandarmii o fac în forță, fără ezitări, ceea ce poate da impresia unei reacții disproporționate. Asaltul lor urmează niște reguli: în față scutierii, în linia a doua cei cu spray-uri sau lansatoare de gaze iritante și în spate cei care trebuie să extragă din mulțime elementele cele mai turbulente și să le ducă la dubă.
Totul sună a manual de război, dar așa funcționează lucrurile.
În pregătirea pentru astfel de situații, jandarmii țin seama de un număr de factori. Primul este dacă vorbim despre o manifestare asumată, autorizată sau nu. Dacă aceasta nu este nici asumată, nici autorizată, apare un steguleț roșu. Apoi e vorba despre revendicări. Aici lucrurile sunt mai largi în interpretare, dar din nou pot apărea stegulețe roșii atunci când nu e vorba despre un mesaj unitar, coerent, lucru care indică mai degrabă o revoltă decât o mișcare de protest. Mesajele premergătoare oferă și ele indicii. În cazul în care acestea sunt belicoase, conțin amenințări și elemente de incitare la violență, din nou steguleț roșu.
Astea sunt datele de la care pornim în evaluare. Restul e politică de căcat.
