Triburile României

Temerarii care își amintesc că ne aflăm în anul centenarului unirii și ar îndrăzni să pomenească despre nevoia de unitate, pace sau alte asemenea mofturi, s-ar putea trezi, în cel mai fericit caz, avertizați că devin ridicoli. Și mai probabil ar fi înjurați.

Intrând, ieri, pe pagina-mi de Facebook, am avut senzația de sufocare. De sus până jos toată lumea se înjura cu toată lumea. Prezumatul spațiu al socializării devenise un maidan în care era în plină desfășurare o uriașă încăierare. Dinți rânjiți, pumni ridicați, sudalme, amenințări, bale revărsate, o întreagă demență. O supra-excitare a celor mai primitive emoții, o abrogare totală a oricărui reziduu de rațiune, în care premisa fundamentală e total ignorată, iar tot ce mai contează e dintele rupt, gingia însângerată, revărsarea balelor, smocurile de păr.

Politica – la noi mai abitir ca la alții – e întreprinderea aceea nu foarte onorabilă prin care cei care se îndeletnicesc cu ea se străduiesc să pună mâna pe banii publici, pentru a-și asigura propria prosperitate și pe cea a apropiaților. Asta e tot. Conversația despre viziune, interes național, arhitectură ideologică e doar vânturare de vorbe. Pentru asta e nevoie de putere. Care putere se poate obține atunci când tribul tău votează mai strașnic decât celelalte triburi sau, după cum suntem constrânși să observăm, atunci când ceilalți își scot propriul trib în stradă, la ciomag. Puterea o obții prin vot sau suprimându-ți adversarii (pușcăria e un bun mod de a rezolva asta) dacă ai acces la instrumentele care te pot ajuta să faci asta. Poveștile despre discurs, democrație sau concurs de proiecte sunt bazaconii pentru tembeli.

În rarele momente de luciditate ne regăsim într-un singur consens: avem o clasă politică de rahat. Abandonăm extrem de rapid acest adevăr, aproape imediat, pentru a ne alinia alături de restul membrilor tribului nostru. Iar în trib rațiunea e suspendată, orice urmă de rezonabilitate e proscrisă. Izolăm un politician, suspendăm evidența anterioară (clasa politică e de rahat), îi amnistiem toate păcatele, îl stropim cu odicolon și îl proptim în băț, pe post de flamură a purității politichiei. Simultan procedăm exact invers cu un alt politician, al tribului celuilalt, căruia îi atribuim toate păcatele din nomenclator, îl mânjim cu rahat, îi tragem o țeapă prin cur și purcedem rapid la a-i reproșa că e mânjit cu rahat. Ieri, Iohannis și Dragnea au trecut prin ambele ipostaze, în funcție de tribul spre care priveai.

E de fapt un război al galeriilor, care întotdeauna e mai violent și mai aprig decât cel al echipelor – care nu rar au rezolvat micul blat la un șpriț. Și există o detestabilă mașinărie de stârnit tumultul. Hemoragia de știri mincinoase, excitarea celor mai primitive emoții, cultivarea sentimentului că acesta și nu altul e tribul ales.

Te uiți la cei ieșiți la ciomag. Nu vor autostrăzi, șosele asfaltate măcar, școli, spitale sau pâine. „La pușcărie!”. Pentru că, desigur, apără o idee mai înaltă, puritatea actului de justiție. Puritate pe care nu au simțit nevoia să o apere când se vedea că la DNA se măsluiesc probe, că justiția se execută pe bază de protocoale cu securimea, ș.a.m.d.. Se plimbă cruci și coșciuge cu numele celor detestați (imagine odioasă pe care am mai văzut-o și prin 1990). Nici celălalt trib nu vrea autostrăzi (din 2012 până azi tribul lor a avut doar o pauză de un an la guvernare, realizând 3 km de autostradă, care s-a prăbușit), școli, spitale. Vrea gâtul lui Iohannis.

Exigențele sunt uriașe, când vine vorba de ceilalți. Indulgențele sunt fără de sfârșit când e vorba de noi și ai noștri. Tribul e mai presus de orice.

Concluzia, spun regulile, unui astfel de articol ar trebui să fie încurajatoare, mobilizatoare, un îndemn la bla-bla-bla. Nu e nicio concluzie. Dacă spală cineva geamurile, atunci putem privi pe fereastră. Și o să vedem Kievul.

P.S. Ca să fie limpede. În România, procurorii sun agenți politici. Nu i-a votat nimeni, dar au fost angajați pe pile și instrucțiuni de la secu. Ca să nu generalizez, ar fi nedrept, spun că asta e valabil pentru mulți dintre ei. Prea mulți.

mm
Daniel Bejan
Scriitor, publicist, mizantrop fără patimă.

Cele mai recente

Memento

Ziduri

Semne de carte

Feriți-vă de Nobel

1 Comment

  1. c’mon, credeati ca in Ro era/este democratie? Credeti ca intr-o tara din lumea a 2-a spre a 3-a se poate face curatenie sociala prin mesaje democratice? Daca raspundeti „da” acestor intrebari, atunci: a. sunteti naivi, sau b. sunteti propagandistii celor aflati suba asediul societatii civile.

Lasă un răspuns

Articole care v-ar mai putea interesa