Cioburi

Când a ajuns la țărm, a zărit trupul celui pe care îl căuta. Îl căutau. De ani buni. A priponit barca, apoi s-a apropiat. Era fără suflare. I-a închis ochii, a spus o rugăciune. A luat bucățica de hârtie pe care mâna tremurândă însemnase ultimele vorbe.

„Am așteptat mereu, fără încetare, să vină cel ori cea care mă va scăpa de pe insula aceasta.”

Niciun cuvânt în plus. A privit spre țărm. Lângă barca sa era o alta, în stare bună, pregătită să înfrunte valul.

Nu înțelegea.

Și-a trăit tot restul zilelor pe acea insulă, încercând să dezlege taina.

***

„Doamnelor și Domnilor, bun venit!

Așa cum știți, clubul nostru, Clubul Sinucigașilor nu acceptă în rândurile sale decât oameni deciși să își ia zilele, să încheie socotelile cu această păcătoasă lume, în cel mai scurt timp. E ceea ce ne unește.

Să urăm bun venit noilor noștri membri și să le dorim să își împlinească dorința în cel mai scurt timp posibil.

Dau acum cuvântul celui care a fondat acest club acum 43 de ani! Nu uitați, luna viitoare avem karaoke!”

 

***

În fiecare zi deschide ușa unei odăi. Și în fiecare odaie era o carte, una singură, pe care trebuia să o citească până la miezul nopții. Și fiecare carte ascunde un tâlc. Doar acel tâlc dezvăluia felul în care putea fi deschisă ușa următoarei odăi.

În  ceastă odaie, însă, nu era nicio carte. Niciun petec de hârtie. Nimic. Doar ziduri goale. Și oglinda.

Cele mai recente

Memento

Ziduri

Semne de carte

Feriți-vă de Nobel

Articolul precedent
Articolul următor

Lasă un răspuns

Articole care v-ar mai putea interesa