bătrânul cerb îl privea pe bătrânul lup
privirile lor se cunoșteau
nările lor se adulmecaseră de atâtea ori
trupurile lor păstrau semnele lor
încrestata urmă a colților de pe pulpă
mereu sângerânda rană lăsată de coarne pe ceafă
privirile lor se cunoșteau așa cum doar văzduhul cunoaște urma ploii
un pas mai aproape au făcut fiecare
ochii nu mai aveau limpezimea vechilor veri
nările nu mai aveau agerimea tulburatelor dimineți
apoi au mai făcut încă un pas
și încă unul
cât să își simtă suflarea fierbinte
clocotul sângelui
cât să își audă bătăile inimii
a pus genunchiul în pământ, bătrânul cerb, așteptând
bătrânul lup s-a apropiat
a lins rana crestată de pe pulpa celui care nu i-a fost pradă
a privit grumazul întins, plecat, gata să se dea ofrandă
suflarea s-a îngreunat
cu pasul clătinat, s-a așezat în fața vrednicului său vrăjmaș
și s-au privit
știind că e vremea
s-a ridicat și a mușcat ușor grumazul înfierbântat
apoi fălcile s-au strâns
mai mult, mai tare
până când sângele fierbinte i-a umplut gura
i-a amintit vremea când erau vânător și pradă
s-a întins în fața bătrânului cerb
așteptând îndurarea
și cornul l-a străpuns
încet
și tot mai adânc
aburii sângelui său
dănțuiau cu aburii sângelui bătrânului cerb
era liniște și ningea
