Prețul corect

putem pune amândoi câte o zi într-un plic

nu ți se pare că am mai trecut prin viața asta cândva?

pilulele au o formă familiară

urmele unghiilor de pe zid par cunoscute

seringa spartă și peronul pustiu cu dale crăpate printre care s-a prelins

sângele mielului electric

 

plicul s-ar rătăci printre facturi și broșuri

ne-am putea deconecta de la mașinărie

și apoi?

am intra în baie peste Dumnezeu

ne-am așeza pe marginea căzii

apa e rece

dacă am lăsa să curgă îndeajuns de mult sânge

temperatura i-ar crește, poate, cu două-trei grade

i-am putea lăsa plicul

pe marginea chiuvetei

lângă săpunieră

nu ți se pare că am mai făcut asta cândva?

între viață și moarte

diferența e de câțiva milivolți

două zile într-un plic

înseamnă prețul corect pentru o baterie nouă

 

 

 

 

Cele mai recente

Răzvrătire

Memento

Ziduri

Semne de carte

Articolul precedent
Articolul următor

Lasă un răspuns

Articole care v-ar mai putea interesa