Puntea

ascultă dangătul clopotelor

desfăcându-se din ger și oțel

nu e nicio potecă

niciun drum

niciodată

nicăieri

doar o punte

pe care va trebui să o treci

lasă icoana în omăt

frigul e el însuși o minune

topește cu căldura palmei un căuș în zăpadă

și aprinde acolo o lumânare

să ardă până când nu va mai rămâne nimeni

care să ne uite

mm
Daniel Bejan
Scriitor, publicist, mizantrop fără patimă.

Cele mai recente

Răzvrătire

Memento

Ziduri

Semne de carte

Articolul precedent
Articolul următor

Lasă un răspuns

Articole care v-ar mai putea interesa