ascultă dangătul clopotelor
desfăcându-se din ger și oțel
nu e nicio potecă
niciun drum
niciodată
nicăieri
doar o punte
pe care va trebui să o treci
lasă icoana în omăt
frigul e el însuși o minune
topește cu căldura palmei un căuș în zăpadă
și aprinde acolo o lumânare
să ardă până când nu va mai rămâne nimeni
care să ne uite
