A doua epistolă

îți mai amintești cum am devenit două răni?

semne exilate din temnița marelui preot

izbite de ascuțișul luminii

prelinse pe buza de ceară a duminicii dintâi

și prefăcute în molcomă sângerare

 

dacă întinzi mâna stângă

ai închis cercul

și e fântână pentru cei plecați

încumpănantă fântână

înfântânită cumpănă

între mâna stângă

și mâna dreaptă

 

depărtarea trebuie mai întâi zămislită

abia apoi

la sângerarea iedului

poate fi locuită

de răni cumsecade

rana care mă ești

ori rana care te sunt

 

nu ai să-ți amintești cum am devenit răni

erai doar literă în pecete

eram doar ceară strivită sub pecete

în temnița marelui preot

 

mm
Daniel Bejan
Scriitor, publicist, mizantrop fără patimă.

Cele mai rcente

Naufragiul necesar

π

Alb

Error decoding the Instagram API json
Articolul precedentPrima epistolă
Articolul următorA treia epistolă

1 Comment

  1. O epistolă de inspirație suprafirească . Numai o învăţătură lăuntrică, dorită şi simţită în adâncul inimii, în intimitatea irepetabilă a persoanei, ar putea să o descifreze.

Lasă un răspuns

Articole care v-ar mai putea interesa

%d blogeri au apreciat: