atunci când vei rătăci calea
-și negreșit o vei rătăci-
nu căuta cu privirea un țărm
punctele cardinale nu îți vor fi de niciun folos
nu irosi timpul acela cu inutila trigonometrie
nici nu căuta călăuzirea astrelor
nu vei auzi cântecul sirenelor
nici înșelătoare fecioare de ceață nu îți vor mânji orizontul
rătăcirile se cuvin celebrate în tăcere
durează puțin
deriva e tot o cale
chiar dacă vei simți miros de asfalt
și zarva pieței în care negustorii de leșuri laudă prospețimea morții
ți se va furișa în urechi
ori dacă alt soi de sirene vor vesti
iminenta năvală
nu lua seama la nimic din toate acestea
nu există niciun țărm
iar tu plutești liber în rătăcirea pe care nu te sfătuiesc să o împarți cu nimeni
lasă ploaia să dizolve celulele din care ești plămădit
și care oricum nu vor dura mai mult decât rătăcirea
ascultă cântecul balenelor pornite spre pol
și privește cometa care își urmează propria-i rătăcire
nu încerca să-i dai nume
nici nu socoti unde ar putea ajunge
avem o înțelegere cu respectabilele comete
la care încă nu e vremea să renunțăm
bucură-te de frigul care va veni să te cunoască
și gustă sângele care se strecoară
ca un fin filigran
prin crăpăturile buzelor
ține seama de valuri
te pot purta
sau te pot minți
colonii de meduze te vor îndemna să născocești un zeu
făgăduindu-ți în schimb
o moarte ușoară
nu te lăsa înșelat
zeii sunt șireți și nu se lasă ușor născociți
iar moartea nu e niciodată ușoară
nu va dura mult
nu îți lua rămas bun de la valuri
ori de la meduze
ai voie să iei frigul cu tine
rătăcirea ta se va sfârși
iar tu vei deveni doar
unul dintre noi