Haideți să plecăm de la asta: care este cea mai gravă criză cu care se confruntă, azi, umanitatea? Aveți răspunsul, nu e așa? V-a fost livrat din timp, împachetat în foiță de holiud, legat cu fundiță aurie de un grup de oameni de știință. Nu, nu e pandemia aia în care leacurile impuse au făcut prăpăd mai mare decât mucii voluntari. Nu e nici starea planetei, de care se îngrijesc competențe remarcabile precum Greta-lasă-școala-salvează-planeta. Nu e nici războiul de peste gard.
Dar la televizor spune! Vai, dar în presă au zis! Cum, când chiar oamenii foarte ocupați de la Hollywood ne asigură că! Bașca oamenii de știință. Acei oameni de știință pe care îi citează la televizor. Despre care scrie presa. Ăia pe care îi pomenesc oamenii foarte ocupați de la Hollywood. Ceilalți oameni de știință nu contează. Ei bine, nu. Toate acestea sunt doar stângace pulverizări de praf în ochi.
Marea, autentica și grava criză pe care o înfruntăm e cu totul alta. Este, de fapt, cauza celor de mai sus. Și ca să nu o mai lungesc, este vorba despre uriașa inegalitate legată de distribuția bogăției. Nu, nu e o lozincă bolșevică, nici stângism cu muștar de la Bernie Sanders. Ar fi prea simplu. Explic.
Nici bogăția, nici sărăcia nu sunt atribute naturale, ci creații ale omului. Afirmația nu-mi aparține, nu îmi amintesc autorul, nu vreau să o atribui greșit. Doar e de reținut, pentru mai târziu.
Bogați și sărăci au existat dintotdeauna. Nu există o mai mare banalitate decât o astfel de afirmație. Procesele care au permis asta sunt complicate și nu despre asta avem de vorbit. Relația dintre bogăție și putere a fost, mereu, una simbiotică. Nu ne-ar folosi o lungă excursie în istorie, știm despre ce este vorba. Evoluția societății, a tehnologiei au schimbat vizibil raporturile dintre săraci și bogați. Mult povestita clasă de mijloc este, azi, doar un necesar tampon între cei scandalos de bogați și pătura foarte săracă. Mijlocașii există, sunt cultivați tocmai pentru a asigura scutul util care protejează elita extrem de bogată de eventuale tensiuni. Slujitori credincioși ai corporațiilor sunt răsplătiți cu venituri îndestulătoare, care să le garanteze loialitatea. E singurul motiv pentru care există, această lăudată clasă de mijloc.
Avem, azi, un grup restrâns de indivizi care controlează bogății colosale. E un fapt. Nu e nici lozincă, nici gargară bolșevică. Și nu e vorba doar de bani. E vorba de resursele pe care le controlează, fie că e vorba de resurse tehnologice, fie de cele naturale. Ei pot decide ce aveți voie să spuneți și ce nu. Între puterea lor și restul lumii, singura pavăză părea a fi statul. Doar statele ar fi putut limita eventualele excese, crizele de nebunie ale unora care controlează, practic, resursele omenirii. Iar statele sunt doar abstracțiuni. Ceea ce numim state înseamnă, de fapt, un ansamblu de instituții populate cu indivizi de o discutabilă calitate. Așa că, era o consecință logică, cei cu astfel de uriașe resurse au descoperit că pot cumpără, angro, așa numita clasă politică. Există mecanisme perfect legale care permit asta. Iar acolo unde nu există astfel de mecanisme, cui îi pasă?
În felul ăsta ne-am trezit că avem de a face cu o auto-intitulată elită, alcătuită din bogătași care au descoperit că pot face absolut orice îi taie capul. Care controlează state, instituții globale, resurse, tot. Absolut tot. Spre deosebire de politicieni, ăștia nu au nevoie de validare publică, nu-i interesează să fie acceptați, votați, aprobați. Contractul social, cu totul, pentru ei nu există. Iar dacă pentru ei nu există, atunci acesta nu mai există pur și simplu. Există uriașa lor putere și hachițele lor.
Dacă un bogătaș decide că suntem „mîncători inutili”, ne poate încuia pe toți, în case, vreme de doi ani. Minimul joc al aparențelor e bifat cu ajutorul lăutarilor de știință. Ăștia sunt o categorie specială de indivizi cu titluri, care sunt gata să își închirieze competența (reală sau doar prezumabilă) oricărei cauze bine plătite. Pot inventa argumente, pot spune azi una, mâine alta, fără să ezite. Au întotdeauna o parafă care – suntem condiționați să acceptăm asta – validează orice aberație ar susține ei: știința. Ăștia, lăutarii de știință, sunt cei pe care îi vedeți ridicați în slăivi, ciripind la televizor. Ceilalți, oamenii de știință, sunt marginalizați, amuțiți, suprimați.
Atunci când grupul acesta de bogătași decide că suntem prea mulți „mâncători inutili”, soluția e simplă: decimarea. Și lăutarii de știință intervin pentru a oferi cadrul. Dacă un bogătan simte că îl deranjează soarele, o să lanseze în atmosferă năzbâtii care să reducă semnificativ cantitatea de energie solară care ajunge la noi. De ce? Că așa vrea el. Și nimeni nu-l poate opri.
Această „elită”, despre care, deja, nu mai vorbesc conspiraționiștii, nu mai e ceva ocult, se manifestă, azi, la vedere, răstit, fără urmă de stânjeneală. „Nu veți avea nimic și veți fi fericiți!” ne spun. Și îi doare în cur de ce credem despre asta. „Nu veți avea nimic” se referă la noi. Nu la ei, firește. Ne anunță că vom învăța să mâncăm gângănii. Că vor pune „inteligența aritifcială” să stea cu ochii pe noi și să cresteze pe răboj ce spunem și ce facem. Iar noi ventilăm glumițe pe net și ne întrebăm unii pe alții ce e voie și ce nu. Cu grijă, să nu supărăm, pentru că nici accesul la net nu e un drept. De fapt nu avem drepturi. Nici măcar cel la viață. Sunt doar privilegii – ni se atrage atenția -, iar astea pot fi lejer revocate. Despre ce drepturi putem vorbi atunci când dreptul meu la liberă exprimare nu contează, e călcat în picioare de dreptul degeneraților de a fi degenerați?
Despre osârdia cu care elita, stânjenită de puhoiul de „mâncători inutili”, se străduiește să reducă șeptelul n-are sens să mai vorbim. Toate excesele și grija față de orice bizară formă de devianță sexuală sunt cultivate, promovate, aproape impuse. Pentru că asta înseamnă anularea procreerii. Deci reducerea șeptelului.
Așa că toate acele crize pe care le-ați fi pomenit, răspunzând întrebării de la început, sunt doar consecințe ale adevăratei probleme. Criza mediului? Sigur, avem probleme serioase cînd vine vorba de asta, dar proporțiile sunt grav exagerate. De ce? Pentru că așa vom vorbi despre asta și nu despre ei. Și pentru că asta le permite să mai pună un rând de lanțuri pe grumaz.
Crizele. Criza mediului, da? Admitem că avem o criză. Și atunci vin ei. Ei. Nu altcineva. Nimeni altcineva! Și ne asigură că se ocupă de asta. Așa cum vor. Dar criza asta, admițând existența ei la cotele despre care se vorbește, cine o generează? Eu? Amprenta aia de carbon – despre care se vorbește- cum se calzulează? Pentru că, am o bănuială, avioanele lui Bezos, iahturile lui și așa mai departe fac prăpăd cam cât un stat african. Iar dacă punem la socoteală prăpădul adus de compania lui, cred că am rezolvat amprenta de carbon pentru întregul continent african. Dar Bezos, vă asigură el, se ocupă de criza mediului. Și Gates. Și Buffet. Și Soros. Și ăia de la Hollywood. Toți proprietari de flotile private. Și de insule însorite. Și de iahturi cât un oraș. Un calcul sumar arată că „amprenta mea de carbon”, într-o viață, nu ajunge la 10% din ce prăpăd face Bezos la o petrecere pe iaht, într-o sîmbătă. Dar eu sunt problema. Și tu, cititorule. Și pentru ca problema să se rezolve, trebuie doar să îl lași pe Bezos să se ocupe. Și pe Schwab. Și pe Gates. Pentru că ei au avut grijă și de sănătatea ta. Ai văzut tu.
Așa că, revenind la întrebarea de la început, nu căutați răspunsul la televizor. Sau, și mai simplu, nu-l mai căutați deloc. Iar textul ăsta luați-l tot drept o criză. Una de furie. Trece.