Mai fă-mi o cafea, încă e iarnă.
și fă-o amară ca ziua de-apoi
când fumul se sparge tăcut în lucarnă
și albul sub talpă se schimbă-n noroi.
mai fă-mi o cafea și îmi lasă scrumiera
știu, iar n-am dormit și mi-s ochii tăciune
dau nopții greu bir când îi trec frontiera-
mai fă-mi o cafea și mă ceartă, hai spune
că e fumul prea des și e aerul greu
că pereții sunt fum și tot fum sunt și eu
mai fă-mi o cafea și adu lumânări
spui că-i frig. suntem doar substantive,
doar silabe-nghețate, căutând declinări
într-o lume de verbe și conjuncții festive.
mai fă-mi o cafea, poate e cea din urmă
deschide fereastra, adu-mi frig în odaie
cafeaua să ardă, căci în abur mă
scald, precum piatra în ploaie
lasă-n urmă parfumul și-un pachet de țigări
când te-ntorci, nu uita, să aduci lumânări
se va duce și iarna, și eu voi pleca
tu s-aduci lumânări
și să faci iar cafea