I-au spus:
toți munții lumii îi vei putea urca
și din piscurile lor îți vei putea plămădi văzduhul
dar muntele acesta uită-l
acesta nu e îngăduit celor ca noi
Cel mai brav dintre ai lui l-a prins de umeri și i-a spus:
primejdii neștiute păzesc muntele acela
bestii fioroase și stihii nemaiîntâlnite de om
duhuri neliniștite și vrăji de neînțeles
calcă potecile lumii cu piciorul tău
dar nu căuta acel munte
I-a șoptit, sărutându-i vârful degetelor:
am să îți dau cele mai dulci dezmierdări
dintre cele cum doar cei aleși primesc
la întâlnirea zodiilor
palmele ți le voi face cupe pe care le voi umple cu sânii mei
iar pântecul meu îți va dărui fii cu umeri de marmură
dar uită de muntele acela și drumul spre el
Bătrânul său părinte, cu glas stins, i-a spus:
minunile lumii sunt fără sfârșit și bogățiile ei te așteaptă să le aduni
în anii tăi vei strânge învățătură și avere
pe care le vei lăsa fiilor tăi
iar ei le vor crește
și le vor lăsa fiilor și fiicelor
cu care se vor învrednici
dar nu le vorbi niciodată despre acel munte
și nu căuta calea spre el
La poalele muntelui
a zăbovit peste noapte
și în vis l-au ajuns cei plecați și cei neștiuți
vorbindu-i despre durerea fără de sfârșit și
cumplita sfâșiere a cărnii
îndemnându-l să nu se încumete mai departe
Iar a doua zi a început urcușul
pas adăugat altui pas
prin smocuri de iarbă
și mișcătoare pietre
fără a lua seama la șuierul vântului
ori amenințătoarea răzvrătire a copacilor
iar când a ajuns sus
s-a întrebat despre toate acele primejdii
și fioroase făpturi
doar un străjer bătrân era acolo
cu lancea veche, ruginită, rezemată de ruina unui zid
s-a ridicat
coiful și l-a scos și lui i l-a potrivit
a luat sulița și i-a așezat-o în mână
fără a-l privi
s-a întins lângă zidul în ruină
suflând greu
căutându-și calea în văzduh
A îngenuncheat lângă bătrânul străjer
și a întrebat:
ce e aici?
i-a răspuns, cu glas stins și ochii rătăcind pe căile cerului:
Aici? Nimic.
Doar mormintele zeilor.