Cel de pe urmă

Casa în care am locuit nu mai există

zidurile

s-au prăbușit

unul câte unul –

cel dinspre răsărit, pe care erau așezate icoanele

cel dinspre miazăzi, prin fereastra căruia ziua se tocmea cu noaptea

cel dinspre apus, de care mă rezemam

când îmi era greu

a mai rămas doar o ușă

care nu duce nicăieri

și eu

cu tălpile în țărână

și tălpile cerului apăsîndu-mi creștetul

 

Nu mai sunt greșeli de iertat

și nicio cale de apucat

doar o scurtă

foarte scurtă

așteptare

mm
Daniel Bejan
Scriitor, publicist, mizantrop fără patimă.

Cele mai recente

Memento

Ziduri

Semne de carte

Feriți-vă de Nobel

Articolul precedent
Articolul următor

1 Comment

Lasă un răspuns

Articole care v-ar mai putea interesa