Ceilalțismul

Euforia gratuităților, care a cuprins, zilele acestea, multe orașe americane, e doar încă un simptom al unei țicneli planetare, extrem de profitabilă pentru câțiva, al naibii de păguboasă pentru cei mai mulți.

Imaginile de vinerea trecută, care au fost fugărite pe internet îi vor convinge, sunt convins, pe mulți negustori, să renunțe la campaniile numite black friday. Pentru că a fost friday și a fost cum nu se poate mai black, cu reduceri de cel puțin 100% (dacă s-ar socoti și paralele din seifuri) de care au beneficiat cetățenii indignați. Nu dezvolt mai mult originala extindere a conceptului de black friday pentru că voinicii corectitudinii politice m-ar putea suspecta de rasism.

Promoțiile deosebite la televizoare, încălțăminte Nike și ochelari de soare, de zilele acestea, fac parte dintr-o mai largă campanie de marketing, pe care am văzut-o experimentată și pe la noi, dar care în Statele Unite ale Altora a luat proporțiile unei grozăvii. Domnii eleganți și fermecătoarele doamne care părăsesc magazinele cu brațele încărcate, profitând de campania „totul e gratis pentru indignați”, nu fac altceva decât să-și exercite un drept legitim. Pentru că așa li s-a spus, că alcătuiesc o categorie specială, oprimată, care are nu doar dreptul la gratuități, dar și obligația de a da foc prăvăliei după creștineasca îndestulare. Programul de gratuități, deci, nu reprezintă un număr uriaș de fărădelegi, ci exercitarea dreptului legitim al celor oprimați de a-i sancționa pe… pe ceilalți.

Atunci când politica iresponsabilă, slujită de o cel puțin la fel de iresponsabilă presă, redusă la statutul de trâmbiță propagandistică, promovează cu insistență ideea de segregare, divizând societatea în categorii, este inevitabil ca, mai devreme sau mai târziu, lucrurile să o ia razna. Iar în Statele cică Unite lucrurile au luat-o razna. Pentru că atunci când imbecilitatea se întâlnește cu politica (iar asta se întâmplă atât de frecvent), gratuitățile devin obligatorii.

Împărțirea în categorii, divizarea în unități tribale definite pe criterii dintre cele mai năstrușnice, de la nuanțele epidermei la obiceiurile legatde coțăială, și apoi așezarea impusă a acestor categorii pe poziții antagonice a fost e etapă. Ai obligația de a alege o categorie și de a sta înlăuntrul ei. Apoi toate celelalte categorii devin „ceilalți”. Și ceilalți sunt infernul. Nu ai dreptul la individualitate, la opțiuni, frământări sau dileme proprii. Ești și ai voie să fii doar ceea ce au stabilit ăia că e categoria ta. Nuanțele sunt prohibite, individualitatea e suprimată. Apoi se construiește o bizară ierarhie a infamiei, care rânduiește categoriile: alb,bărbat, creștin, heterosexual reprezintă categoria cea mai infamă. Dacă aparții acestei categorii intră în funcțiune prezumția de infamie, absolut insurmontabilă, dar lejer amendabilă dacă urmezi zilnic, fără crâcnire, masochistul ritual al auto-flagelării. Gratuitățile, pentru această categorie, sunt excluse. Toate celalalte categorii sunt „ceilalți” și – zic arhitecții noi ordini – le ești dator îngenuncheată supunere.

Politica a devenit o afacere de tip mafiot, în cel mai autentic sens al cuvântului. Nici nu avea cum fi altfel, dacă vă uitați la mecanismele ei de recrutare și la tipul de faună din care își adună soldații. Orice lgătură cu societatea, orice viziune, proiect care țintește binele societății și prosperitatea ei sunt interzise. E vorba exclusiv de putere, o putere care garantează accesul la resurse și distribuția acestor resurse către membrii famigliei și protectorii ei. Cetățenii sunt ceilalți, tembeli utili în războaiele dintre clanuri. Pentru o astfel de rânduială a politicii, divizarea în categorii cât mai înguste de ceilalți reprezintă o necesitate.

Haideți să luăm un exemplu. Ludovic Orban. Prins la cerut taxa de protecție în numele famigliei. Dosar. Zvon de cătușe, înregistrări care dovedesc fără putință de tăgadă infamia. Apoi e recrutat, peste noapte tot dosarul dispare de parcă n-a existat și ne este livrat, nici mai mult, nici mai puțin, drept luptător anti-corupție și cel mai calificat candidat pentru funcția de premier. Era absurd. Nu avea cum funcționa, nu? Orice minte rațională ar fi protestat, s-ar fi declarat scandalizată de o asemenea întâmplare, mai ales când proptirea lui în funcția de premier ignora regula esențială a votului popular, a majorității parlamentare. Da. Dar aici a intervenit ceilalțismul. În cazul ăsta muiepesede. Și totul a devenit, subit, acceptabil. Unii, ceilalți, la mijloc șanțul săpat de famiglii și totul devine posibil.

Ceilalțismul, repetat iar și iar, în varii situații, cu minime ajustări, a devenit principiul esențial care guvernează umanitatea astăzi. Toți suntem în permanență asmuțiți și asmuțitori, dar nu toți avem dreptul la gratuitățile indignării publice. Portul măștii este obligatoriu.

mm
Daniel Bejan
Scriitor, publicist, mizantrop fără patimă.

Cele mai recente

Memento

Ziduri

Semne de carte

Feriți-vă de Nobel

Articolul precedent
Articolul următor

Lasă un răspuns

Articole care v-ar mai putea interesa