Dacă arunci o privire prin județul românesc al internetului, ai putea socoti că există un teribil interes pentru politică. Dacă arunci doar o privire. Dacă îți oferi răgaz pentru o mai atentă scrutare, înțelegi că e vorba doar de microbism și bășcălie.
Există două tipuri de atitudini care descriu relația noastră cu politichia: microbismul, deja pomenit, și haștagismul. În ambele ipostaze evaluarea critică e suspendată, procesele raționale prohibite. Raportarea la sisteme ideologice (care, cel puțin teoretic, ar trebui să opereze cu seturi bine definite de principii) e un moft. Totul e hiper-simplificat: tribul tău are întotdeauna dreptate, triburile celelalte greșesc întotdeauna.
Michel Houellebecq, într-un interviu, observa că distribuția voturilor nu mai operează cu criteriul ideologic, ci cu cel al categoriilor sociale. Ceea ce este, foarte probabil, corect. E exact ceea ce spuneam, opțiunile ignoră principiile, raportarea la un cert set de valori, lucruri care presupun un raționament individual, o evaluare personală. În schimb intervine bula, tribul, alunecarea lină sau mai precipitată a acestora într-o parte sau alta devine vector de direcție, aceea devine opțiunea colectivă, de la care nu e admisă abatere.
Vedeam, mai zilele trecut, reacția unor susținători fără condiții ai PSD în fața unui hei-rup haștagist legat de autostrăzi. Dincolo de ridicolul demersului haștagist (vorbim puțin mai încolo despre asta) și mai mult decât evidenta sforărie din spatele acestui demers, chestiunea aflată în discuție e una care ar trebui luată în seamă. Subiectul autostrăzilor a devenit o epitomă a conversației despre nevoia de dezvoltare a acestei țări.
În 30 de ani de la căderea regimului comunist s-au cheltuit sume colosale de bani pentru autostrăzi care nici astăzi nu există. La o sută de ani de la unire, nu avem un drum decent care să lege Ardealul de Regat. Iar nenorocitele astea de autostrăzi despre care tot vorbim reprezintă doar o etapă, un element important dintr-un posibil proiect de dezvoltare. Și vorbim despre asta. Cheltuim bani pe studii, proiecte, licitații, contracte care nu se execută și naiba mai știe ce. Iar la 30 de ani după Ceaușesc, 30 de ani!, n-am făcut mai nimic. Nu mai e vorba de stânga sau dreapta, de ăia sau ăilalți, e doar impotență, indolență sau incompetență generalizată.
Or tocmai pentru că așa stau lucrurile, e anapoda să vii să spui că subiectul autostrăzilor e un moft, doar pentru că percepi dezbaterea pe acest subiect ca pe un atac la formațiunea politică pe care o susține tribul tău. PSD nu e nici mai vinovat, nici mai puțin vinovat decât altă aglomerare de politicieni care au halit din România vreme de 30 de ani. E doar partidul care se află la putere din 2012 (cu o întrerupere de un an) și care avea/are ocazia să facă ceva. Pentru că ceva trebuie făcut.
Și mai bizar e când tribul susținătorilor vine cu o ridicolă statistică prin care demonstrează că ăi de stânga au construit cu vreo 10 km mai mult pe an, în guvernările lor, decât ăi de dreapta. Un căcat ! Nu există nimic mare și nimic mic.
Apoi avem haștagismul. Adică politica de sanchi, de fițe, de facebook. Implicarea civică 4g. Aceeași mișcare a tribului, după cum zice haștagul. Neserios, frivol, fără substanță. Haștagismul nu are un proiect, nu susține un proiect, ci înjură, urăște și te îndeamnă să faci la fel. Aici grija pentru formă nu mai lasă loc de nimic. Important e să găsești mereu o șmecherie cool, să născocești o găselniță care să adune like-uri, nu să afirmi ceva, nu să propui idei. Muie x e un haștag perfect, o înjurătură eficientă, nu un proiect de țară. Și nu înțeleg de unde indignarea; de ce să aștepți să fii luat în serios dacă tu nu te iei în serios.
Soluția pentru politică nu poate fi decât politica. Indiferent cât de nostime ar fie meme-urile, cât de ingenios haștag-ul, soluția e tot politica. Or ce soluții poți aștepta atunci când ceea ce se prezintă ca fiind o alternativă nu depășește ridicolul exhibiționismului feisbuchist, când, cu voce gravă, gornista acestei alternative te anunță că a găsit leacul pentru problemele umanității:interzicerea bășitului !
Nici #pârț, nici pârțpolitica nu reprezintă alternative serioase, ci doar materie pentru un posibil studiu clinic.
Un țăran bătrân îmi spunea cândva că gospodarul lucrează cu termeni simpli. „Mai întâi socotesc ce-mi trebuie. Pe urmă, văd ce am, din ce îmi trebuie, și ce îmi lipsește. Și mă apuc să mă gospodăresc.” Despre asta e vorba.
Hașpârțul cu autostrăzile un alt foarte bun exemplu. Frivol și ridicol, nu-și propune decât un simplu lucru: să haștag. Mă rog, să aducă o căldare de notorietate inițiatorului. Pentru că nevoia de băgare în seamă rupe nevoia de asfalt.
Ne descopunem. Nici măcar încet. Zi de zi. Și asta nu ne îngrijorează, nu căutăm soluții, nu încercăm nimic altceva decât stupide exerciții de stilistică. O stilistică a descompunerii care, oricât de elaborată ar fi, nu modifică, nici nu întârzie sfârșitul.
