Democrația ornamentală

Despre referendumul pentru modificarea constituției am scris, nu cu mult timp în urmă. Lucrurile pe care le-am spus atunci rămân valabile, nu solicită reveniri, tot așa cum îmi păstrez convingerea că subiectul (de)zbaterii ar trebui, mai întâi, să treacă examenul oportunității și al utilității. Iar adevăratul subiect îl reprezintă consacrarea juridică (sau nu) a căsătoriilor dintre persoane de același sex.

Speram ca dezbaterile care vor urma să propună argumente rezonabile, de o parte și de cealaltă, astfel încât consultarea publică să capete sens. Aiurea ! Nicio dezbatere. Pe la televiziuni, radio, prin presă sau pe internet am avut parte doar de monologuri suprapuse, conversații anapoda și recitări din clasicii limbii de lemn. Un subiect de o anume gravitare – îndeajuns de grav, se pare, încât să merite organizarea unui referendum – mi-aș fi dorit să aibă parte de o discuție serioasă, dincolo de rumegușul locurilor comune, inventarul stereotipurilor și molfăirea acelorași pseudo-argumente. De fapt, asta e ceea ce mi s-a părut, din ceea ce am văzut până acum, cel mai iritant: precaritatea argumentației, de ambele părți. De parcă nimeni nu s-ar osteni să își utilizeze aparatul rațional într-o astfel de conversație, de parcă lucrurile sunt dinainte stabilite, opiniile prinse în gips, nu e nimic de aflat, nimic de cercetat, trebuie doar bifată formalitatea dialogului pentru ca totul să nu fie doar un caraghioslâc prea evident.

O tabără, mai puțin numeroasă, dar nu mai puțin zgomotoasă, e cea a atleților justiției sociale. Nu au convingeri, dar sunt disponibili, gata să preia de-a gata convingerile altora, dispuși să repete ce au auzit la alții, pentru că e cool, pentru că e modern, pentru că pentru că. Mai ales când adoptarea acestor convingeri e generatoare de venituri, băgare în seamă sau cocoțare pe tomberon. Ei sunt mereu gata să mute baba de pe o parte pe cealaltă a străzii, după cum cere nevoia. Nu nevoia babei, nici nevoia lor. Nu sunt homosexuali, dar se cred îndreptățiți să vorbească în numele ălora pentru că, desigur, ei sunt căuzașii noii lumii, transportatori autorizați de babe, gargaragii profesioniști, care pot recita într-o română aproximativă ceea ce au priceput, inexact și incomplet, dintr-o engleză care le e doar într-o foarte mică măsură accesibilă. Care sunt argumentele lor ? Să le luăm pe rând.

• Homosexualii sunt discriminați pentru că li se refuză dreptul de a se căsători, între ei. Argumentul e fundamental greșit. Nu există niciun document, nicăieri, care să statueze printre drepturile fundamentale dreptul la căsătorie. Căsătoria nu e un drept fundamental. E o opțiune individuală, iar instituția căsătoriei nu are o consacrare unitară, universală. Religia, cultura, tradițiile au influențat în mod semnificativ felul în  care această instituție e înțeleasă în lume, de la poligamia instituțională a islamului sau mormonilor, până la poliandria din unele zone ale Africii. Există culturi care neagă cu desăvârșire căsătoria, preferând uniunile vremelnice, libere, tot așa cum există  culturi, primitive, e drept, pentru care această instituție pur și simplu nu există. Avem societăți în care căsătoria e o instituție eminamente religioasă, tot așa cum în anumite societăți ea e exclusiv laică. Homosexualilor nu li se interzice nimic din ceea ce constituie corpul universal recunoscut al drepturilor fundamentale, nu e vorba despre discriminare, se pot bucura de toate drepturile de care se bucură oricare dintre noi, le este recunoscut și respectat stilul de viață. Definirea căsătoriei, așa cum am arătat mai sus, depinde de și e parte a culturii unui popor, a unei societăți. Or nu văd de ce se socotește legitim impunerea renunțării la propria cultură pentru a face loc uneia noi, convenabilă unei minuscule minorități, câtă vreme acea minoritate nu e nicio clipă lipsită de exercițiul drepturilor fundamentale.
• Ăia au permis căsătoriile între persoane de același sex. Ăsta e argumentul cel mai imbecil și, din păcate, cel mai des repetat. Ce au făcut ăia, din câteva țări din vest. Ca și cum ceea ce au decis ăia pentru ei, devine obligatoriu literă de lege pentru noi, ne anulează dreptul de a lua, la rândul nostru, propriile decizii privind propria soartă. Ăia au făcut mai întâi autostrăzi, și-au construit o respectabilă prosperitate și democrații mult mai cărnoase. Hai să rezolvăm chestiile astea și dacă ne ies, discutăm și despre restul, până atunci e ridicol să maimuțărim ceea ce am văzut peste gard.
• Dragostea nu poate fi îngrădită. Încă un argument idiot. Pentru că nu e vorba despre dragoste, ci despre căsătorie. Nu e limpede diferența ? Chiar nu e ? Nimeni nu interzice nimănui să iubească, să fie iubit și să se reguleze după cum îl trage ața, aici vorbim despre căsătorie. Căsătoria a fost născocită, în zorii istoriei, pentru a răspunde unei nevoi fundamentale, aceea de a naște și crește copii, chestie fără de care am înceta să existăm ca specie. Dacă admitem că nu ăsta e rostul căsătoriei și, îngroșând lucrurile, că zămislirea și creșterea pruncilor nu mai sunt necesare, în câteva decade am dispărea ca specie. Pur și simplu. Sigur, e o reducere la absurd, o exagerarea, dar un argument solid ar trebui să supraviețuiască și așa. Dacă admitem că scopul fundamental, nu unic, dar fundamental, al căsătoriei, al cuplului, nu mai este acela de a procrea, atunci care este acela ?
• Societatea occidentală își redefinește sistemul de valori. Acesta e argumentul care ar trebui să răspundă întrebării cu care am încheiat pasajul anterior. Iar dacă admitem acest argument, atunci suntem constrânși să constatăm că societatea occidentală e tâmpită și e mai bine să așteptăm să își revină înainte de a o lua în serios. Mai întâi, această societate occidentală vine și impune căsătoriile între persoane de același sex, impune normalizarea transsexualilor, adoptă idei bizare precum cea de „sex fluid” și, în general, pare extrem de disponibilă pentru orice exces sau ciudățenie legată de sex. Prăvălită într-un hedonism de proporții exagerate, această societate occidentală pare să subsumeze tot ce definește umanitatea ideii de sex, oricine, în orice formă, cu oricine sau orice, asta fiind expresia absolută a ideii de modernitate și toleranță, o uriașă ejaculare, un orgasm generalizat, în care toate elementele societății au devenit zone erogene. În același timp, aceeași societate occidentală, năucă și decrepită, constată că ne confruntăm cu o problemă de o gravitate fără seamăn: un extrem de sever declin democratic. Firește, doamna societate occidentală nu vede legătura de cauzalitate. Așa că are o soluție: importul masiv de populație ! De unde ? De unde se poate ! Iar această populație importată trebuie tratată cu toleranță și respect pentru valorile ei, pentru cultura ei. Doar că ce se vezi ? Acele valori, ale acestei populații de import exclud orice fel de toleranță față de homosexuali, au o abordare deloc modernă asupra ideii de familie, ș.a.m.d.. Cum ziceam, hai să așteptă până babornița asta de societate își dă seama ce vrea de fapt și mai vedem după aia.

Dincolo sunt străjerii familiei tradiționale. Cristi Borcea, de un paregzamplu, e unul dintre cei care vor vota DA la referendum. Pentru că el familie tradițională. Ca mulți alții. Argumentele sunt la fel de sărăcuțe și aici.

• Biserica e de părere… Opinia bisericii e, fără îndoială, importantă în multe privințe. Dar e esențială doar în chestiunile care privesc biserica. În orice altă privință e doar de luat în seamă, nu de cârmit lumea după ea. Sigur că biserica a avut și are un rol fundamental în definirea noastră ca societate. De multe ori un rol pozitiv, nu de puține ori un rol cel puțin discutabil. Cei care vor vota pot sau nu ține seama de poziția bisericii, e o opțiune personală, dar acesta nu este și nu are cum fi, într-o societate laică, un argument decisiv. Societatea a decis să ignore părerea în multe privințe, de la divorț până la avort, așa că și în această privință trebuie să folosească un alt set de argumente.
• Homosexualii sunt niște degenerați. Argumentul e atât de primitiv încât nici ar trebui luat în seamă. La fel de sau și mai „degenerați” sunt extrem de mulți heterosexuali.
• După aia vor vrea să adopte copii ! Îngrijorarea asta e aiurea. Copiii care pot fi adoptați, copiii abandonați, lăsați în voia sorții, provin absolut toți din familii heterosexuale. Deci ideea că heterosexualitatea înseamnă automat și competență de părinte e la fel de greșită ca aceea că homosexualii vor copii doar pentru a-i transforma în homosexuali. Când vine vorba despre așa ceva evaluările trebuie făcute strict individual, generalizările fiind tare păcătoase. Sigur, ne putem punem problema în alți termeni, dacă stilul de viață al unui cuplu de homosexuali poate oferi un cadru potrivit pentru creșterea unui copil. Iar întrebarea, astfel formulată, nu e neapărat lipsită de temei. Homosexualitatea e asociată cu obscenitatea, iar asta, trebuie spus, nu e vina intoleranței – fără excepție, toate manifestările mișcării homosexuale abundă în exhibiții de obscenitate gratuite și inutile.
• Nu vreau ca puradeii mei să-i vadă pe ăia ținându-se de mână ! Ăsta e un argument tembel. Îi vor vedea. Ăia se pot ține de mână și fără să fie căsătoriți. Și e treaba lor. Nu li se poate interzice asta. Ați deschis recent televizorul ? Normalizarea homosexualității e un proces deja încheiat, filme, seriale, desene, literatură, presă, pretutindeni deja lucrul ăsta  e evident. Copilul tău va crește într-o lume în care nu va putea evita întâlnirea cu așa ceva. E inevitabil, din păcate sau din fericire.

Mai avem o săptămână în care poate reușim să și dezbatem, poate reușim să și argumentă. Rațional, dacă se poate. Asta ține de esența democrației autentice. Într-o democrație ornamentală merge și așa.