Văd că se agită prin presă un fel de flaimuc, un fel de băiat de prăvălie sau un simplu rândaş care se încăpăţânează să se arate harnic şi la ordin ca orice eunuc intelectual. El scoate pe şest din biroul unde lucrează o listă cu informatori şi i-o publică o foaie cominternistă de pripas, de unde a fost dată afară însăşi redactoriţa şefă, pentru presupuse legături securistice. Eu nu înţeleg de ce se dă abia acum de ăştia şi mai ales că ăi din presă erau arhicunoscuţi. Şi lista-i şi trunchiată. Ţeposu şi ai lui, toţi ardelenii generaţiei mele veniţi în Bucureşti pe vremea când urbea noastră era “oraş închis” şi dotaţi imediat cu apartamente şi cu posturi la „Viaţa Studenţească-Amfiteatru” ce credeţi că erau ? Ţepi, de departe cel mai deştept dintre ei, era angajat la „Tribuna României”, gazeta pentru emigraţie. Şi revista era chiar bună, urmaşa “Glasului Patriei”, al cărei redactor şef iniţial fusese Nechifor Crainic. Dar ţoapele poposite din fundul Ardealului, ca slugile de odinioară, ca tanti Roza sau ca tanti Wilma, cum e Fanti asta, de pe la Huiedoara, direct la astă foaie de pripas ? Ofiţăranii şi ofiţărăncile astea de presă, neveste de gradaţi sau de felceri militari, ce sunt ?
Ce este de fapt aiastă furtună într-un pahar cu sifon, de-ăla de douăzeci şi cinci de bani de pe vremuri, de la chioşcul din faţa Operetei ? Nimic, un fâs care trimite înspre noul prezident al Academiei Române. Ca şi când ipochimenii ăia de se fledureau pe lângă Noica – el însuşi, ca fost legionar, dăduse cu subsemnatul şi preluase cifra din anul 1922 de la aceeaşi mişcare din Cluj – erau altceva decât informatori ? Cu neveste cu tot, cum a şi reieşit de altfel. Trebuie ştiut că pe vremea şi pe vremurile noastre nici până în Bulgaria nu puteai pleca fără să dai o informare. Una-i una, alta-i alta. Aşa au fost cuprinşi şi Dan A. Lăzărescu sau Paleologu, aproape toţi cei care participau la congrese sau aproape toţi cei care erau numiţi de către partidul aflat la putere şi cu acceptul lui Secu la lectorate şi burse, chiar sportivi ca Ţiriac, după cum apare în cutare revistă recentă. Depinde ce spuneai şi cât de amănunţit, că unii aveau predilecţie pentru detalii. Precum Paleologu, Caraion, parcă şi Doinaş. Şi depandă şi de ce turnai, dacă treceai dincolo de simpla naraţiune. Mai grav este că astăzi o fac conştient atâţia şoareci exasperanţi de genul Macacovei sau Predac! Credeţi că alţii, de prin alte ţări, fac altfel ?
Sistemul era mult mai bine pus la punct și se baza pe dovezi indirecte. Şi nu avea unul, ci câte cinci informatori trimişi la acelaşi eveniment. Nici nu știai că ești colaborator, dar erai sau deveneai inconştient, după cum relatează povestaşii prezenţi la acele încruntate adunări. Te întreba unul o chestie şi apoi te cita în raportul lui. Au trecut treizeci de ani și sistemul securist este azi în vigoare şi de zece ori mai activ și mai bine pus la punct. Dar din păcate umplut cu oameni de mult mai proastă calitate. La aproape treizeci de ani de la Revoluţie pisica sau altă dihanie este arătată unora sau altora, foncţie de enteres şi nimic mai mult. Plus că e mizerabil să tooot auzim că legătura unora cu Securitatea sau comunismul în sine sunt cauzele prezentului. Nu, sunt cauzele prezenţei unor neaveniţi dintre aceştia prin diverse posturi de decizie, prin grupuri de refracţie, reflecţie şi reflexie, prin ministere, prin administraţii centrale. Cum este acest picolo de bodegă de cartier. Ca să-i ia apărarea, o „ziarică” neterminată zice că nu-i lista lui Cutărică, ci a lui Securică. O fi, fătucă, dar ăsta, „chelner de bacşişuri mici”, flaimucul ăsta trebuia să-şi întrebe superiorii dacă se dă şi cum se dă aşa ceva. În mod normal, el trebuie dat afară prin lovitură de picior căzută, spate, gios !
Ei, şi nu cred că toate cazurile de aşa-zisă disidenţă – aşa-zisă fiindcă nu au fost nici serioase, nici duse până la capăt – s-au întâmplatără şi altfel decât cu voie de la Agie, unele chiar provocate, tolerate sau chiar folosite de Securitate în interes personel, că şi Securitatea aia începuse să-şi rafineze procedeele şi mai acţiona câteodată şi cu inteligenţă, după cum sună însăşi titulatura acestor servicii. Poate doar cu excepţia bietului Liviu Babeş, de pe pârtia din Braşov.
Vedem şi astăzi şi mai citiserăm şi pe vremuri că se eliminau avioane întregi pentru câte un cuplu sau pentru câte cineva care conta în acel transport. Acum se dă cu bombardeaua ca să se ascunză urmele. Aceeaşi problemă este şi aici, în astă listă reîncălzită şi publicată de un ipochimen care în mod normal ar trebui eliminat imediat după folosire : profesorul Ioan-Aurel Pop, noul preşedinte al Academiei Române. Au deranjat opiniile lui şi caracterizările făcute unor infimi comentatori de “Magazin istoric” – şi încă aia era revistă serioasă ! – , adecă de-alde Juvară sau Boia ardeiată ăla. Primul era un agramat, al doilea este un gazetăraş specializat în nimic. Pe ăsta l-a prins Revoluţia tot asistent ridicat prin proptele şi momele, fiindcă el nu este altceva decât o nulitate astronomică. Şi, vorba unui prieten, mai tre’ să ne excităm la conserve, nu la peşte ce zvâcneşte pe taraba televizoarelor, la care se adaugă fără îndoială şi terfelirea a tot ceea ce a fost înainte de ‘90. În sfârşit, Academia are în fruntea ei un om de carte, care ştie să scrie, care ştie să vorbească şi care îndeosebi chiar ştie carte. Mare, mic, asta e treaba Istoriei şi a celor care chiar se pricep, nu a unor frustraţi şi liichele securistoide care nu mai au somn că nu sunt şi ei/ele acolo.
