nimeni nu îi simțise plecarea
scrumiera de pe balcon era curată
și cuierul gol
cand undeva se auzea un cantec
nu era nimeni sa intrebe: iti amintesti?
diminețile veneau ca întotdeauna
rostite de pescăruși desenând văzduhului cercuri
și însemnate pe coapse de mușcătura luminii
nu se auzea tusea înfundată
nici geamătul adânc
și nimeni nu își amintea
cine aprinsese lumânarea așezată pe dușumea
iarna era o făgăduială neîmplinită