Umbra

să nu miști întunericul intrând. odaia

păstrează scrumul multor nopți trecute.

aprinde candela, citește, apoi du-te.

eu negura n-o împart, urmează-ți ploaia.

 

și suflă-n candelă când pleci. vreau să privesc

bezna curată, demnă, fără scăpărări

de stele, de cuvânt sau lumânări.

ropotul ploii e un cânt ceresc

 

da, am să-ți povestesc, dar nu acum

cum în odaia mea se nasc planete,

din faldurile draperiei vin comete

și nopțile cum se prefac în scrum

 

apar cetăți și se sfârșesc războaie

din vechii filosofi se scriu compendii

iar păsările Phoenix nasc incendii

pe zidul dintre lume și odaie

 

acum te du. deja mi-e tot mai greu.

am să-mi ridic din neguri Vatican

cu largi pagode și cu un maidan,

dar fără sfinți și fără Dumnezeu

sărmană umbră, tu urmează-ți ploaia

desfă-o, dacă poți, în mii de fire-

nu te alung, ești doar o nălucire

nici eu nu-s viu. m-a născocit odaia.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai recente

Izvorul nebunului

Răzvrătire

Memento

Ziduri

Articolul precedent
Articolul următor

Lasă un răspuns

Articole care v-ar mai putea interesa