să nu miști întunericul intrând. odaia
păstrează scrumul multor nopți trecute.
aprinde candela, citește, apoi du-te.
eu negura n-o împart, urmează-ți ploaia.
și suflă-n candelă când pleci. vreau să privesc
bezna curată, demnă, fără scăpărări
de stele, de cuvânt sau lumânări.
ropotul ploii e un cânt ceresc
da, am să-ți povestesc, dar nu acum
cum în odaia mea se nasc planete,
din faldurile draperiei vin comete
și nopțile cum se prefac în scrum
apar cetăți și se sfârșesc războaie
din vechii filosofi se scriu compendii
iar păsările Phoenix nasc incendii
pe zidul dintre lume și odaie
acum te du. deja mi-e tot mai greu.
am să-mi ridic din neguri Vatican
cu largi pagode și cu un maidan,
dar fără sfinți și fără Dumnezeu
sărmană umbră, tu urmează-ți ploaia
desfă-o, dacă poți, în mii de fire-
nu te alung, ești doar o nălucire
nici eu nu-s viu. m-a născocit odaia.