și ce-ar mai trebui ca să te ierți?
ai rătăcit adeseori poteci
și te-ai ascuns, speriat, între coperți
în Alexandria ai ars biblioteci
din tine însuți ai făcut deșert
plătind bucăți din mâine ipoteci-
un mâine ipotetic și incert
când ochii scrutători sunt scoși din teci
acceptă! e o nouă dimineață
ce viață minunată! te târăști!
cu unghiile sapi semn adânc în gheață
puține chipuri și prea multe măști…
e doar un stadiu trecător, interimar
pe care încă înveți să îl accepți
încremenit ca gâza-n chihlimbar
e tot ce poți să faci: aștepți
