în iarna aceea locuia într-o casă bogată
cu ferestre largi și somptuoase încăperi
mobilate cu ieri și ziduri acoperite cu odinioară
îndrăzneața iederă urca zidurile legându-și vinele de smalțul privirii
coborând, apoi, cuminte către urma pasului
număra lumânările aprinse
scăzând în fiecare ceas câte una
„iarnă-mă, iarnă-mă” șoptea umbrei care aluneca unduindu-se
șerpuind
dizolvându-se în orbita colțuroasă a serii
„a fost o lungă călătorie”
și-a spus
în iarna aceea în care locuia într-o casă bogată
iar frigul și amintirea nu puteau ucide îndrăzneața iederă
