Odinioară

albul încă nu era frig

când mi-ai atins fruntea și mi-ai spus că mă vei preface în fântână

sau troiță la marginea începutului

iarnă-te, iarnă-te – cântau orbii

iarnă-ne, iarnă-ne – le răspundeau sfinții fugiți din icoane

 

frigul încă nu eram tu

țărmul încă nu era liman

fiecare dintre noi

se năștea la împreunarea lupoaicei

cu virgula

pe când albul nu era frig

și fântânile nu încărunțiseră

mm
Daniel Bejan
Scriitor, publicist, mizantrop fără patimă.

Cele mai recente

Memento

Ziduri

Semne de carte

Feriți-vă de Nobel

Articolul precedent
Articolul următor

Lasă un răspuns

Articole care v-ar mai putea interesa