palma nu este îndeajuns de lată pentru a șterge întunericul
pâcla densă care păzește ochii
de șuierul luminii
primesc mesaje în limbi pe care nu le cunosc
cu litere care n-au fost născocite de oameni
fiecare pâlpâit al telefonului
mă vestește despre ceva care îmi rămâne străin
o linie tremurată
desenată de bezmetici electroni
e limba în care strigă inima care
mi se spune
ar fi a mea
sau eu al ei
totul
mi se spune
e doar electricitate transformată în cuvinte
puls
sau întuneric
fiecare licărire a telefonului
a oscilioscopului
e un mesaj pe care nu am să-l înțeleg
poate zeii mă invită la un prânz
sau Hades mă cheamă
să-i fiu paharnic
palma e îndeajuns de lată pentru a ține o carafă
cu vin stors din amurguri pierdute
întotdeauna există un țărm
pe care să poți muri singur