Pierdut carnet marinat

Aşa, de-o isteţime bolnavă, se deschide uşa de steclă a odăii şi iese, înfăşurat în mulţime şi în muţime, zvâcnitul Băsău. Mizerabil facies, de hamal agitat înainte de întrebuințare, cu dibla aia gogonată ca o creastă cheală de clapon în retragere pe vatră. Se zice despre cineva de astă consistenţă care zboară din frunză în foaie verde că este alcătuit din vânturi, din flatulaţii, după cum îl arată şi renumele. Cu ochii înguşti, încovoiați, forfotind de neîncredere, trece ca un braţ al Dunării pe lângă participanţii la traficul verbal. O nulitate. O streche. Dar o nulitate care ne-a împuţit Timpul vreme de un deceniu. Şi care a şi ne-a făcut imens  rău, dându-ne înapoi cu cel puţin cincizeci de ani.

Dacă amărâtul de Emilică,de la nouă, se lăuda cu hârdăul de cinşpe mii de specialişti compactați – care s-au dovedit nişte guguştiuci şi nişte tufe de lămâiţă pe care se uşurau beţivii ieşiţi de la restaurantul din apropierea parcului -, Matrafoxul Naţional a reuşit să strice compoziţia chimică a aluatului din toate domeniile, punându-şi pe bază de şantaj dosăresc şi de ameninţare toate muhaielele care se înfiripau în existenţă doar la auzul soneriei lui. Contabili, advocaţi, notărese, absolvenţi de facultăţi neautorizate nici măcar sanitar. Un biet anonim absolvent de şcoală profesională de şoferi de vapoare însurat cu o cameristă fără şcoala de liceu au aşezat conform deprinderilor de bişniţar şi a putirinţei lor încărnate numai castane şi lipitori, numai guşteri, gaşperiţe, tălăngiţe şi vărsat de vânt.

Pe vremea de dindărăt erau pline gazeturile de acest anunţ, din titlu, încrustat ca o parolă. Ştiu că „vând două fotolii” era semnul de atragere spre câte un pat cu suflet şi apartament cu felinar. „Marinelii” de ocazie făceau bişniţă,se dădeau,buf,cu pescajul de pământ şi cu carnetele din dotare, se îmbarcau ca barmani, ca spălători de punte sau „de scrumbii” şi se visau luând de beregată oceanele planetei. În general, făceau cărăuşie, plimbau una, alta, mai ales arme şi bagaje. În special,scursurile viclene şi ticăloase !

Dar care acum apar să poarte la chipiu mesajul coclit al Nemției,țară care iar a început să facă figuri de cositor ascunse în marțipan și în zahăr ars.Parcă până ieri eram chitiți pe intersecția Londra cu pardon Rozelor, actualmente Washington, acum iar am întors armele și bagajele?

mm
Nicolae Iliescu
Scriitor, editorialist și optzecist.

Cele mai rcente

Apoi

Țărmul

O copleșitoare tristețe

Umbre pe zăpadă

Articolul precedent
Articolul următor

Lasă un răspuns

Articole care v-ar mai putea interesa