Tinere prieten

Un mai tânăr prieten mă provoacă sistematic (așa gândește el) la conversații inutile pe subiecte termopan – am să explic cu altă ocazie ce va să zică asta. Ceea ce el socotește a fi o provocare, de fapt, mă plictisește peste măsură. Dacă supraviețuiești îndeajuns de mult timp, lucrul acesta este, mă tem, inevitabil – entuziasmul e perisabil, ai consumat deja subiectele grave (care rămân aceleași, cu nesemnificativele alterări de nuanță), ai propriile răspunsuri la marile întrebări, precare, dar confortabile, iar întrebările cărora nu le-ai găsit răspunsuri n-ai chef să le mai păstrezi în inventar. Nu mai cauți răspunsuri, ci încerci să găsești enunțul optim pentru întrebări și cam atât. Nu e blazare, nici resemnare, ci o formă peltică de lene pe care e mai interesant să o numești pragmatism.

Tânărul meu prieten lucrează cu destoinicie la construcția propriei colecții de decepții și mă sâcâie insistența cu care ține să mă implice în acest proiect, care ar trebui să rămână unul foarte personal. Regăsesc la el – previzibil – goana după năluci care, la vremea potrivită, m-a vizitat și pe mine, iar asta face întreaga poveste și mai puțin plăcută. Îmi amintește cât de mult mă detest, iar asta -cred că e limpede- e o chestie pe care prefer să o evit. Am putea discuta despre mărimea și forma sânilor ideali, despre curbura optimă a curului de femeie, despre cele mai cuminți perversiuni și cele mai perverse cumințenii sau, ca mai bătrân ce sunt, i-aș putea povesti despre vremea în care epilarea zonei intime nu era obligatorie. Dar el insistă să mă înghesuie pe coridoare neaerisite pe care le-am străbătut deja.

Previzibil, juna Greta Cumocheamă i-a stârnit emoții intense, poftă de revoluție și mai ales sentimentul unei primejdii cumplite. Musai să mă convertească la cultul apocalipsei ecologice iminente. E un subiect serios, grav, care ar trebui discutat serios, rațional. Dacă invoci competența, luciditatea gretiană, tocmai ai transformat subiectul în parizer. Schimbările climatice sunt o problemă reală, da. Noi, ca specie, purtăm o mare parte din vină pentru aceste schimbări, e foarte adevărat. Nu e vorba, totuși, de o iminentă apocalipsă. Sigur că mizeria pe care o împrăștiem trebuie să dispară, sigur că sistemul are o mare inerție și procesul decizional e lung, complicat și bălos, așa că, dacă vrem să schimbăm ceva, trebuie început de acum. Dar istericalele, pedofilia politică și insurgența gargarisită nu nasc soluții, ci doar ridicolă isterie. Iar dacă ajungi să socotești că madam Merkel e o mare isteață pentru că propune noi taxe pentru marii poluatori, atunci ești locuit de o deloc nostimă țicneală. Marii coloși plătesc taxe când și dacă au chef, asta e una. A doua prostie e asta: dacă lucrurile sunt atât de grave interzici mizeria, nu o fiscalizezi. Simplu.

Așa că, tinere prieten, hai să lăsăm gretele să meargă la școală.

Îmi mai spune, tânărul meu prieten, vorbind așa, despre tot și toate, că generația sa are datoria de a salva lumea. E o veselă întreprindere de care, dacă înțeleg bine, s-au apucat deja. Toate generațiile de dinainte au trecut prin asta. Și toate au avut succes. Dovada e faptul că lumea e la locul ei. Asta e viziunea optimistă. La fel de bine putem socoti că toate generațiile au eșuat -dovada e halul în care e lumea.

Așa că, tinere prieten, succes! Aveți grijă doar să mai rămână ceva, ca să aibă și generațiile viitoare ce salva.

Biserica, orice formă de religie ar trebui interzise – îmi spune mai tânărul meu prieten. Pe tricoul său scrie „Steve Jobs = God”. De ce ar trebui interzise? Așa cred eu – îmi răspunde. Îl rog să repete. Repetă. Așa crede el. Pot eu să interzic cuiva dreptul de a crede?

Așa că, tinere prieten, tu poți?

Tânărul meu prieten e nemulțumit de întreaga clasă politică. Are și de ce. Ca atare îmi declară că de acum va vota cu partidul X. Dar acel partid nu face parte din aceeași clasă politică? întreb fără rost. A, nu. Ei sunt anti-sistem. Dar sunt în Parlament, au candidat la președinție! mai zic. Da – îmi răspunde – și dacă reușesc să câștige președinția și fac majoritate și în Parlament… Au mai urmat niște puncte de suspensie, care îmi dădeau de înțeles, că abia atunci aleșii săi vor schimba sistemul acela față de care ei sunt anti. Anti-sistem însemnând, deci, să plece ăia de la putere ca să venim noi.

Așa că prietene, anti care sistem? Toți votăm anti-sistem. Unii împotriva actualului sistem, alții împotriva potențialului sistem. De fapt, însă, votăm degeaba, prăpădim tușul și hârtia aiurea. Pentru că sistemul ăla împotriva pe care ar trebui cu toții să-l belim, nu are nicio treabă cu mecanismul electiv. Ăia de care ești tu sătul nu sunt votați, doar stabilesc periodic cine e anti-sistem tura asta și cine nu.

Tinere prieten, fă astfel: mergi într-o prăvălie și cumpără niște coli de scris. Și un stilou. Și un plic. Și scrie-mi. Lipește plicul, scrie adresa, pune un timbru și trimite-mi scrisoarea. Îți voi răspunde. Abia când vei primi răspunsul meu vei înțelege. Sper.

mm
Daniel Bejan
Scriitor, publicist, mizantrop fără patimă.

Cele mai recente

Memento

Ziduri

Semne de carte

Feriți-vă de Nobel

Lasă un răspuns

Articole care v-ar mai putea interesa