Strigăt nr.1
înainte de a ne sinucide ne scriem
hăul poate aștepta înlănțuirea cuvintelor,
sângele poate curge urmând dâra cernelei
e un vals
un, doi, trei, un, doi, trei
toate valsurile sunt triste
într-o lume perfectă
înainte de a ne scrie
ne-am sinucide
Strigăt nr.2
apoi s-a întors
s-a așezat pe scaunul șubred
ca și cum n-ar fi plecat niciodată
a închis ochii și atât
toți ceilalți erau vii
Șoaptă nr.1
nu deschide scrisoarea
nu deschide scrisoarea
nu deschide scrisoarea
nu deschide scrisoarea
nu deschide scrisoarea
pentru că nici măcar nu există
e doar coala alba
pe care scrisul nu a cutezat să se aștearnă
așa cum zăpada nu se așterne niciodată pe sicriul uitat descoperit
iar tu nu trebuie să știi asta
Șoaptă nr.2
cei care n-au șoptit niciodată
cei care n-au visat sănii trase de păianjeni
cei care n-au îngenuncheat văzând La Pietà
cei care n-au stat niciodată într-un balcon
ținând întunericul de mână
știind că sărind
preț de niște clipe poți fi vânt
toți
toți aceștia
sunt ceilalți
Strigăt nr.3
de ce doare când nu e sângerare
iar sângerarea, dimpotrivă, nu doare?
își amintește
și întoarce clepsidra
