istovit, călătorul a ajuns în cătunul acela uitat de lume
cu case puține și sărmane, dar cu oameni cumsecade
și oricând gata să-și împartă puținul cu cel în nevoie.
rareori chip străin se arăta pe acolo.
a strigat străinul la cea dintâi poartă. și a cerut apă
și stăpânul casei bucuros i-a adus o cană cu apă rece
abia scoasă din fântână. și l-a poftit pe prispă, să hodinească.
străinul l-a răsplătit cu un ban de aur.
la următoarea poartă a strigat și a cerut o bucată de pâine.
și pâine abia scoasă din cuptor i-au adus. iar el
i-a răsplătit cu un ban de aur.
la cea de a treia poartă a strigat și a cerut un măr, din copacul în rod.
și bucuroși l-au poftit să-și aleagă câte poame va voi.
iar el i-a răsplătit cu un ban de aur. apoi și-a urmat calea sa
de pribeag.
au vorbit oamenii de acolo și s-au minunat de mărinimia străinului,
căci un ban de aur nu era puțin lucru.
la zile, nu multe, după aceea, un alt străin a poposit la cea dintâi poartă
și a cerut o cană cu apă. gospodarul i-a răspuns îndată:
-un ban de aur, atât face!
***
în grota ascunsă la pieptul muntelui își făcuse pustnicul sălaș, de ani mulți.
și în fiecare zi a lungi sale sihăstrii, aduna cîte o piatră. nu mai mult. o piatră.
și o așzea acolo, lângă buza grotei, închipuind, piatră cu piatră, zi cu zi, o neîmplinită zidire.
și a simțit că ceasul din urmă i-a venit. a ridicat ochiul spre cer:
de ce, Doamne?
nu bucuriile și plăcerile vieții le-am cerut. ci întru slava Ta am trăit. adunând piatră
lângă piatră pentru zidirea pe care Ție ți-o ridic. iar acum mă iei înainte să isprăvesc.
nu pentru mine cer zile, ci pentru zidirea aceasta întru slava Ta.
loc de două palme rămăsese pentru împlinirea zidului. atunci geană de lumină a căzut
și i-a arătat o lespede de piatră. mare și grea, dar întocmai potrivită. cu grea suflare și sîngerată trudă a mișcat lespedea și a pus-o unde îi era potriva. a mai suflat o dată și s-a stins. înțelegând că nu numărul pietrelor, ci greutatea lor ar fi trebuit să-i fie de grijă. înțelegând. cu ultima suflare.