oasele feței nu mai pot păstra forma chipului
ochii nu mai reușesc să umple orbitele
năpădite de buruieni și cuiburi de molii
nimeni nu vrea să mângâie ceea ce a rămas
resturile privirii se pierd în iarbă
strivite sub tălpile paznicului
odată cu mucul de țigară
urmele de daltă îți aduc aminte
cândva ai făcut o înțelegere cu pulberea
și acum ceara miroase a opiu
iar fruntea
doar osul frunții radiază
picurând lumina
în orbitele
năpădite de buruieni și cuiburi de molii