așteaptă
rezemat de o duminică de hârtie,
cu fruntea lipită de oglinda bătută cu nituri mari, ruginite
și mâinile murdare de cretă-
în palme sunt semnele nașterii
iar sub claviculă mecanismul stricat
care-i spune să aștepte
așteaptă
socotind pachetele cu zăpezi,
însemnând firele de cenușă
și dând nume mareelor
acolo ar fi putut fi o fântână
sau cimitirul zeilor
așteaptă
a așezat zilele în ordine, pe umerașe din sârmă,
nopțile în plicuri timbrate, cu numele destinatarului scris cu litere mici
undeva o piatră se străduiește să devină țărm
valurile au întotdeauna nevoie de ceva de care să se izbească –
a citit asta pe zidurile tuturor cazărmilor
acolo e urmă de tâmplă
acolo, lângă rotula norului stâng
sângele e o prea leneșă otravă
își potrivește ceasul
și așteaptă
