O țară e alcătuită, mai înainte de orice, din ziduri și oameni.
Învolburarea născută de ridicarea Catedralei Mântuirii Neamului are în ea ceva ce îmi scapă. Știu că ne lipsește vocația zidirii. Ne-am acomodat cu un perpetuu provizorat în care totul e improvizație lipsită de ambiție, încropeală care nu durează și ne sperie orice zidire trainică.
Există un inventar bogat al lucrurilor spuse împotriva acestei zidiri. Costă mult. E drept. Catedrala a costat mult. Cât un studiu de fezabilitate pentru o autostradă care nu a fost niciodată construită. Avem și așa prea multe biserici și prea puține spitale. E posibil ca asta să fie adevărat. Soluția ar fi, atunci, să construim mai multe spitale. Și școli. Și drumuri. Nimic nu ne-a împiedicat să facem asta. Gala Bute nu e numele unei clinici. Zilele orașului nu denumesc o școală. Apoi vin strâmbăturile celor cu nasuri fine, care știu ei cu certitudine că Dumnezeu are o slăbiciune pentru tot ce e liliputan și detestă monumentalul. Când e vorba de România, pentru că pretutindeni altundeva lucrurile par a sta altfel. Niciunul dintre aceștia, care cunosc înclinația Lui pentru lucrurile mici nu conduce un Matiz, sunt convins.
Nu sunt deloc, dar deloc bisericos. Am o problemă cu multe dintre lucrurile pe care le spun și le fac popii. Cred că Biserica Ortodoxă Română, ca biserică națională, azi nu reușește îndeajuns de bine să-și împlinească menirea. Dar zidirea Catedralei mă bucură. Nu pentru că era musai nevoie de o expresie monumentală pentru credința acestui neam, ci pentru că reușește să așeze un zid, în istoria noastră, acolo unde nu era nimic. Iar o țară înseamnă oameni și ziduri. Există ziduri care despart și ziduri care ne țin laolaltă.
Nu știu unde începe, unde se termină și cum se petrece „mântuirea neamului”. Dar Catedrala e unul dintre puținele semne durabile pe care le vor fi lăsat câteva generații, printre care și a mea. Nu știu dacă mai suntem un neam. Nu știu dacă România mai e o țară sau doar o piață. Știu însă că măcar, pentru o vreme, va există ceva, acolo, care va sta mărturie a faptului că da, cândva am fost un neam. Și am avut o țară.