Scrisoare pe un rest de noapte

I.

îți amintești, prietene,

îmbrățișam neîmpietrita piatră

de la unghie până la virgulă

oftând locul tâmplei

iscălind colțul ei neguros

ca să știm de care parte a nopții ne suntem

ca să știm de care parte a morții ne întâmplăm

tu erai mereu străjer la poalele încruntării,

eu tâlhăream burdușitele silabe, ah, sângerat grumazul lor

se frângea

se frângea

 

II.

roșul de verde, prietene,

el nerușinatul verde

roșitul de el

clorofilul de el

ne era căpătâi

când ne ceream strivirea

sub călcâiul omului

nepieptănatul verde în care ne-am asfințit

nenumele de tu, nunumele de eu

 

III.

din balcon, prietene,

nu privești cerul

josul îl privești

și preț de o țigară, tușită în cântecul vechii flașnete

crezi că ești cerul

pentru că de acolo

de acolo, da,

poți cădea

și vom cădea

la vremea despietririi

 

 

 

 

Cele mai recente

Criterii greșite

neînsemnare

De senectute

Zălog

Articolul precedent
Articolul următor

Lasă un răspuns

Articole care v-ar mai putea interesa