Fără de cuvânt

pe atunci era un singur muritor

nu avea nume pentru că nu-i era de trebuință.

-zeii îi spuneau „omul” și știa că despre el era vorba

deși nu înțelegea sensul cuvântului. rostul cuvintelor

nu îl înțelegea, dar deprinsese câte ceva din limba zeilor

pentru că asta părea să le fie pe plac.

cele ce creșteau din rădăcini le numiseră plante

și pentru fiecare aveau nume

cele care zburau le numiseră păsări

și pentru fiecare aveau nume

felul în care se desfăcea lumina îl numiseră culoare

și pentru fiecare aveau nume

el  era singur, era muritor

și îl numiseră omul.

zilele lui treceau toate asemeni

dând închinare zeilor

care așteptau în ordine, așezați în șir lung

să le vină rândul la rânduita închinare

uneori i se făcea milă de câte un zeu mai bătrân

care cu trudă se ținea pe picioare

și îi făcea semn să treacă în față să-și ia închinarea.

unii dintre ei cârcoteau, dar nu aveau ce face

căci el era singurul

și era muritor.

îmbătrânind, ochii lui tot mai greu osebeau culorile

ori chipurile colțuroase ale zeilor

șalele se lăsau tot mai greu îndoite în închinare

iar vorbelor de slavă le luau tot mai des locul

cuvintele de ocară.

zeii, cu capul plecat, le ascultau rușinați

așteptându-și, zi după zi, rândul la închinare.

într-o bună zi nu s-a mai putut ridica din locul în care dormea.

cu greu și-a ridicat capul de pe piatra netedă pe care odihnea

a suflat adând, doar o dată, și a rămas cu ochii sticloși privind spre văzduh.

nemișcat. fără suflare.

iar zeii nu au înțeles ce se petrece

pentru că nu aveau un cuvânt pentru lucrul acesta.

iar fără de cuvânt nimic nu era.

Cele mai recente

Criterii greșite

neînsemnare

De senectute

Articolul precedent
Articolul următor

Lasă un răspuns

Articole care v-ar mai putea interesa