netedă e scoarța tâmplei
înseratul creștet între gândurile urcate la stână
și văzduh
nu ne știam, deși îmi purtai fruntea
îmi șopteai sângerările
cât de cuminte le șopteai
mi-ai spus că n-am să fiu niciodată pleoapă
ochi n-ai să mi fii
dar ne vom ști
mi-ai spus
și-mi vei șopti tâmpla
și-mi vei susura sângerările
vom alunga văzul
auzul îl vom goni
ne vom pipăi noduroasa scoarță
fără cleiul luminii
fără ecoul șoaptei
aș fi putut, totuși, fi o pleoapă, dacă nu mi-ai fi ucis clipirea