în cer era doar un peron, îți amintești?
din ceara asfințitului făceam calești
și ne lipeam de întuneric ca de-un zid
pe care-l pipăiam ca să deschid
o ușă către vreun păcat
nesăvârșit, dar totuși întâmplat
pe-atunci eu nu eram. tu rătăceai
și încă nu ne alungaseră din rai
în cer era doar un peron, îți amintești?
rar bântuit de trenuri, cu grotești
alcătuiri și umbre tremurând
păcătuiam pe-atunci. dar doar în gând
în trupuri încăpeam numai pe rând
cum ne lăsau acele legi cerești
îți susuram conturul. mă șopteai
și ne aveam. nu ne păsa de rai
goniți de frig dormeam prin vreun șopron
și povesteam de zmei, dragoni și hidre
iar într-o zi ne-au dus pe acel peron
și au întors, pe rând, două clepsidre
când ne-au urcat în ultimul vagon
știam și eu, la fel și tu știai
că locul nostru nu era în rai
Ce frumoooos!!!