Γένεση

I

ne-am ridicat dintre cioturile care au fost cândva trupuri

din iarba care a fost cândva sânge

cum pumnii lipiți de piept am strigat

am urlat până când au sângerat norii

până când întunericul și-a deschis rana

ne-am prefăcut dragostea în mânie

cu mânie ne-am sărutat

cu mânie ne-am iubit

cu mânie ți-am ridicat șuvița de pe frunte

cu mânie ne țineam de mâini

atunci au venit umbrele de fier

și cu prăvălit cuvintele

 

II

sub pecetea amurgului a închis ochii. a ridicat palma deschisă pentru a opri

orice ar fi încercat ei să rostească. au ascultat frigul. când i-au înțeles șoapta

el a spus: nu există ieri, nici mâine. nu există locuri, nici vremuri. există doar

clipa aceasta în care locuim laolaltă. și ea e vehiculul care ne transportă prin

vastul nimic. nu există viață, nici moarte. doar cetățeni ai clipei și cei alungați

din ea

 

III

eivorbeaudespreiadșirai

desprebineșirăaupovesteau

viațașimoarteaeraucercul

încaretotulseînvîrtea

gândeauei

celdesusșiceldamnat

stăpânulraiuluișiprințulinfernului

eternulbinomîlslăveau

și

nu înțelegeau de ce

triunghiului se închinau

 

IV

iată zeii!

toți laolaltă

veniți să asculte poruncile Creatorului

rușinați de chipurile lor

și de pietrele care purtau acele chipuri

sărmani zei

căutând îndurare, lepădare de piatră căutând

pierduți în vastul deșert al vârfului de ac

 

V

ne-am ridicat dintre cioturile care am fost cândva

din iarba care ne-am fost

și ne-am prăbușit

iar

și iar

până când am devenit cioturi

Cele mai recente

Memento

Ziduri

Semne de carte

Feriți-vă de Nobel

Articolul precedent
Articolul următor

Lasă un răspuns

Articole care v-ar mai putea interesa